Peste 850 de participanți în cele 3 zile de GPeC Summit – cel mai important eveniment de e-commerce din CEE

Adăugat de pe 30 Mai 2016, 0 comentarii

GPeC SummitGPeC Summit – ediția de primăvară a celui mai important eveniment de e-commerce din Europa Centrală și de Est – a avut loc pe 25-26-27 Mai la București, reunind peste 850 de participanți în cele trei zile. Pe scena GPeC Summit au urcat nu mai puțin de 9 speakeri internaționali, majoritatea pentru prima dată în România, precum și reprezentanții celor mai mari companii autohtone precum: Altex, eMAG, Google, Netopia mobilPayOrange, Oracle, Microsoft etc.

Ziua de 25 Mai 2016 a fost dedicată Conferinței și Expoziției GPeC în cadrul căreia peste 20 de furnizori de servicii și soluții e-commerce au avut posibilitatea să se întâlnească și să stabilească parteneriate cu magazinele online prezente la eveniment.

Antonio Eram Netopia mobilPayConferința a debutat cu panel-ul despre situația actuală a pieței de e-commerce din România, moderat de Dorin Boerescu (CEO 2Parale). Potrivit lui Marius Costin (PayU), s-au înregistrat creșteri spectaculoase de peste 60% în ceea ce privește plățile online prin card în primul trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2015.

Antonio Eram (Netopia mobilPay) a punctat faptul că românii nu sunt deloc reticenți la metodele de plată moderne precum plata prin telefonul mobil (prin aplicația eWallet dezvoltată de mobilPay) și că trend-ul este spre astfel de metode care asigură conveniență.

Adrian Urda Altex RomaniaPotrivit lui Adrian Urdă (Altex), cunoscutul retailer are ca prioritate majoră segmentul online în 2016, concentrându-se pe îmbunătățirea platformei, a logisticii și a departamentului de call-center pentru a asigura servicii de top clienților Altex.

De asemenea, eMAG se concentrează pe experiența de cumpărare a utilizatorilor îmbunătățind zilnic platforma (2-3 actualizări pe zi) și pe extinderea gamei de produse împreună cu zona de operațiuni: logistică, transport, pick-up points, potrivit lui Tudor Manea (General Manager eMag România).

Elisabeta Moraru Google RomaniaDin perspectiva Elisabetei Moraru (Industry Manager Google România), video-ul este cu adevarat viitorul, daca nu chiar prezentul. Principalul trend de care ar trebui să țină cont retailerii online, conform Elisabetei Moraru, este segmentul video: 70-80% din tot ce se consumă pe internet, va fi video în următorii 2 ani”.

817C4128Brian Dean, unul dintre cei mai cunoscuți experți internaționali în SEO – prezent pentru prima dată în România la GPeC Summit – este de părere că pentru a avea succes, orice retailer online ar trebui să creeze conținut de calitate pe blogul lui și să îl promoveze pentru a deveni o notorietate în domeniul în care activează. Însemnările pur comerciale nu fac deloc bine unui brand.

817C4153Ana-Maria Ilie (Digital Marketing Manager la Orange România) a vorbit despre importanța mobile-ului în e-commerce și a prezentat studii de caz și tool-urile folosite de Orange poentru optimizarea prezenței web – tool-uri care stau la îndemâna oricărui comerciant online, indiferent de dimensiunea business-ului.

Marie Polli (ConversionXL) a explicat care sunt principalii piloni pe care un magazin online cu trafic mic ar trebui să își pună bazele pentru a-și optimiza conversiile: măsurătorile constante, analizele calitative și cantitative, user testing și customer survey împreună cu testele A/B sunt principalele elemente de care orice comerciant ar trebui să țină cont.

817C4227Doina Vîlceanu (ContentSpeed) a oferit exemple concrete despre provocările magazinelor online create de agenție și recomandări în concordanță cu cerințele actuale ale utilizatorilor precum: importanța procesului de automatizare a tuturor elementelor care țin de logistică, integrarea programelor de loializare pentru retenția clienților, cât mai multe opțiuni oferite utilizatorilor în ceea ce privește plata sau modalitatea de livrare (inclusiv pick-up point).

David Darmanin, fondatorul Hotjar, a pus în centrul atenției utilizatorul oferind cifre concrete despre comportamentul consumatorilor în acest moment: 71% dintre ei iau decizia de cumpărare bazându-se pe recomandările prietenilor din social media, iar peste 90% spun că este esențial dacă produsul căutat  are sau nu review-uri – sunt doar două din multitudinea de exemple oferite de David Darmanin, pentru prima oară în România la GPeC Summit.

817C4284Ștefan Bochiș (Product Manager la Credius IFN) a arătat cât este de ușor pentru magazinele online să implementeze soluții alternative de plată precum creditarea exclusiv online și cât de mult contează acest lucru în creșterea vânzărilor.

Karl Gilis (co fondatorul AGConsult) a punctat 10 lucruri esențiale de care orice comerciant online ar trebui să țină cont, făcând o paralelă savuroasă între relația dintre magazine și clienți cu relația într-un cuplu. Câteva exemple: învață să asculți clientul, nu vorbi doar despre tine și nu te pune în centrul atenției, uită de bannere, conștientizează că orice element care se află pe website-ul tău trebuie să fie acolo cu un motiv serios, nu pentru că e drăguț.

Felix Patrascanu FAN CourierÎn cadrul panel-ului despre situația actuală a pieței de curierat raportată la e-commerce, în care au fost invitate companiile de profil (FAN Courier, DPD România, Mediapost Hit Mail, Frisbo, Allpacka) s-a discutat concret despre situația actuală a pieței și despre efervescența ei, punctându-se ritmul accelerat de creștere al industriei de e-commerce comparativ cu problemele majore de infrastructură rutieră sau a vidurilor legislative care îngreunează dezvoltarea.

De asemenea, Felix Pătrășcanu (FAN Courier) a punctat cât de importantă este păstrarea forței de muncă în România, aceasta fiind o problemă acută cu care se confruntă toate companiile de curierat și care aduc un mare deserviciu dezvoltării accelerate a pieței de e-commerce.

Adrian Ionescu (Microsoft România) a arătat avantajele pe care le au magazinele online care aleg soluțiile de cloud Azure, mai ales în cazul evenimentelor de tip Black Friday când traficul pe website este foarte mare, iar infrastructura este deosebit de importantă.

817C4477Paul Rouke (CEO PRWD) a vorbit despre optimizarea conversiilor, oferind recomandări și strategii despre creșterea vânzărilor. Accentul a fost pus pe date și pe interpretarea corectă a lor – lucru detaliat și de speakerii internaționali Daniel Waisberg (Google UK) și Alex Langshur (Cardinal Path) care au oferit exemple concrete despre cât de important este să pui toate datele culese într-un context și să le folosești pentru creșterea business-ului.

Bogdan Manolea (TRUSTED.ro) a explicat raționamentul din spatele celui mai important indicator de performanță al magazinelor online – NPS (Net Promoter Score), punând accent pe vocea clienților, pe rating-urile și comentariile oferite de aceștia în urma procesului de achiziție și pe distribuirea opiniilor către alți utilizatori – tot mai interesați de părerile altor clienți atunci când decid să cumpere online. Feedback-ul este extrem de important, iar validarea calității serviciilor unui magazin online se poate face și prin sistemul Feedback.Trusted.ro.

817C4775Ziua de 25 Mai s-a încheiat cu Petrecerea GPeC în cadrul căreia participanții au avut posibilitatea să discute informal cu speakerii și organizatorii, dar și să se distreze pe ritmuri de rock în cadrul concertului live al trupei The ROCK (tribute band to AC/DC).

Următoarele două zile (26 și 27 Mai 2016) au fost dedicate workshop-urilor GPeC în cadrul cărora au fost abordate subiecte de maxim interes pentru orice magazin online, precum: optimizarea ratei de conversie, split testing, marketing automation, management, social media, retenția clienților, branding etc. Peste 300 de persoane au participat la cele 12 workshopuri GPeC în fiecare din cele două zile.

Înregistrările video ale Conferinței GPeC din 25 Mai 2016 vor fi disponibile contra cost în foarte scurt timp, potrivit organizatorilor.

GPeC Summit, ediția de primăvară, este urmată de Competiția Magazinelor Online (înscrierile se încheie pe 31 Mai), de Școala de Vară GPeC (24-29 August) – singura serie de cursuri intensive de e-commerce din România și de GPeC Summit și Gala Premiilor eCommerce (Noiembrie).

_________________________

GPeC 2016, editia de 11 ani, este un eveniment powered by FAN Courier – liderul pietei de curierat din Romania

Eveniment sustinut de: Allpacka.ro, ALTEX, AVON, Competence Call Center, ContentSpeed, DPD, DWF, Frisbo, Garanti Bank, Mediapost Hit Mail, Microsoft, New Black, NewsMAN, Online-Online.ro by Credius, Orange, PayU, SALESmanago, Simartis, Retargeting.biz, Visa, Zitec

Recommended Payment Processor Partner: mobilPay

Limousine Service: Citylimo

Official Radio: KissFM

Cu sprijinul: 2Parale, Agile Media, Alin Dobrin Photo, Canopy, Casa de Traduceri, Creadiv, CustomSoft, ECOMpedia, easyhost, enRose, Extended, Infinity Trophy, Marketizator, Saveur, Silkweb, SmartBill, TeaForte, TRUSTED.ro, WebDigital, White Image, Zelist

Mandri sa fim sustinuti de:

Bloggeri parteneri: Adrian Gabriel Orbai, Alin Vlad, Andra Zaharia, Auras Mihai Geambasu, Carmen Albisteanu, Claudia Tocila, Corina-Maria Scheianu, Cristian China Birta, Cristian Iosub, Cristina Chipurici, Elena Ciric, Fulvia Meirosu, George Hari Popescu, Ionut Bunescu, Lavinia Biberi, Marius Ovidiu Calugaru, Madalin Blidaru, Olivian Breda, Ovidiu Balcacian, Sabina Cornovac

Parteneri media: AdHugger, AGORA, ANIS, ARIES, Business Days, Business Woman, Cariere, Comunicate de Afaceri, Comunicate de Presa, CTRL-D, ECOMJOBS, Femei In Afaceri, FNTM, HowToWeb, HRB Trends, IAB Romania, IQads, Institutul de Marketing, Jurnalul de Afaceri, Lumea SEO PPC, Magazinul Progresiv, Manager.ro, MarketingFocus, NewEditionNews, Romania Pozitiva, Shopmania BIZ, Softlead, SMARK, Startups.ro, TechCafe, TechHub, Ziua de Constanta

GPeC Summit 2016 – Ziua 3 (LIVE BLOGGING)

Adăugat de pe 27 Mai 2016, 0 comentarii

În ultima zi de la GPeC Summit avem 6 workshop-uri susținute de speakeri din România. Agenda evenimentului poate fi gasita aici!

#GPeCSummit #GPeC11

IMG_300614:30 – 16:00 Workshop “Rata de retentie – sosul secret din reteta unui ecommerce de succes“ – Valentin Radu, CEO Marketizator

– Companiile care au cu adevărat succes generează emoții pozitive clienților.

– Retenția clienților ține de diplomație.

– După 24 de luni, peste 50% din venituri vin de la clienții care se reîntorc la magazinul tău online, potrivit un studiu realizat pe 800 de magazine online worldwide.

– Ce afectează rata de retenție: igiena și cosmeticele

– Experiența: înainte de achiziție – experiența de vizitator; în timpul achiziției – experiența user-ului; după achiziție – experiența consumatorului.

– Trebuie să reușim să generăm emoții pozitive și să-i determinăm pe utilizatori să formeze obiceiuri de consum.

– Recomandare de carte: The power of habit

– Cercetarea legată de rata de reneție pornește de la întrebările: Câți dintre clienți fac a doua comanda? De ce fac a doua comandă?

– Din cei care nu mai comandă, câți nu o mai fac din cauza produselor? Dar câți nu o mai fac din cauza serviciilor?

– Cu ajutorul tool-ului Marketizator poți livra diferite landing page-uri în funcție de cine le vizitează.

– Despre modelul RFM:

Recency – Cât de recent a cumpărat clientul?

Frequency – Cu ce frecvență?

Monetary Value – Care este valoarea achizițiilor?

– Diferențiere nu se face prin preț, ci prin over -delivery.

– Clienți Marketizator: Samsung, F64, Avon, Telekom.

IMG_299114:30 – 16:00 Workshop “Secretele unei relații win-win între magazinele online și programatori” – Liviu Taloi, Senior e-commerce consultant

IMG_298112:00 – 13:30 Workshop “Gestionează-ți afacerea în cloud folosind Office 365 și Microsoft Azure” – Ionuț Cocias & Lucian Daia (Zitec)

– Folosind Office 360 ai avantajul de a avea toate serviciile într-un sigur loc și le poți gestiona mult mai ușor. În plus, fiecărui angajat i se poate oferi acces la serviciile la care are nevoie (email, Skype, documente în cloud etc.)

– Microsoft Azure (Cloud Computing Platform & Services) are un uptime-ul de 99.95 %.

IMG_297410:00 – 11:30 Workshop “Brandul, diferentiere si avantaj competitiv in comertul electronic” – Mugur Pătrașcu, Founder & Managing director Screen Native

– În comunicare totul ține de diferențiere. Dar în mediul online accentul s-a mutat către partea de vânzări.

– Începem cu o idee care ne oferă diferențiere, după care alergăm după un anumit standard.

– Este mult mai simplu astăzi să pornești o afacere în domeniul online. Nu ai nevoie de o super idee.

– E-commerce-ul este marketing-ul făcut invers.

– Cheia reușitei în comerțul online este din ce în ce mai puțin site-ul și în măsură din ce în ce mai mare felul în care creștem un brand în jurul afacerii.

– Relația cu consumatorii trebuie să treacă de simpla comunicare pe email a promoțiilor.

– Studiu de caz: Ray Ban – ce face brand-ul pentru a întări relația cu clienții

– eMAG încă nu a reușit să construiască un brand în România. Magazinul doar este poziționat ca lider de piață.

– Brandul este ceva intangibil, o relație la nivel personal cu clientul.

– Câteva avantaje ale brandului: valoare adăugată afacerii, dar și pentru angajați; ieșirea din bătălia prețului.

– Când intru pe un site de e-commerce trebuie să găsesc ceva WOW, magazinul trebuie să livreze o anumită experiență vizitatorilor.

IMG_2979

– Amazon s-a asociat cu tehnologia; și-a propus să aducă produse în casa ta care se asociază cu magazinul lor online.

– Este foarte important să-ți alegi o misiune în afara categoriei magazinului tău, dar totuși să păstrezi o legătură cu produsele tale. De exemplu, aplicația Back Me Up realizată de Always.

– Trebuie găsit un beneficiu pe termen lung pe care să-l livrați și să-l susțineți.

– E-commerce-ul este un exercițiu de construire a unui brand și un un test de usability.

GPeC Summit 2016 – Ziua 2 (LIVE BLOGGING)

Adăugat de pe 26 Mai 2016, 0 comentarii

A început a doua zi de GPeC Summit! Astăzi avem pregătite 6 workshop-uri susținute de speakeri internaționali. Agenda evenimentului poate fi gasita aici!

#GPeCSummit #GPeC11

IMG_296714:30 – 16:00 WORKSHOP “SOCIAL MEDIA TOOLS & STRATEGIES TO ENHANCE YOUR E-COMMERCE BUSINESS”CHRIS HAGUE, COMMUNICATION & MARKETING MANAGER ZOOMSPHERE

– Cum te pot ajuta tool-urile de social media pentru a dezvolta un magazin online

– Pentru a vinde ai nevoie de o foarte bună comunicare cu clientul. Social media te poate ajuta în acest sens.

– 95% dintre utilizatorii cu vârste între 18-34 de ani urmăresc brand-uri și companii pe social media (92% pentru cei cu vârste între 35-44 de ani; 85% pentru cei cu vârste într 45-55 ani)

– Utilizatorii urmăresc brand-uri pe social media pentru că doresc să cumpere de la aceștia

– Social media și mobile sunt medii comode pentru utilizatori.

– Cum salvezi timp: programare, acces către toate platformele și automatizare.

– Este foarte util să-ți securizezi conturile de social media și să dai acces doar persoanelor în care ai încredere.

– API-ul de la Facebook este unul dintre cele mai permisive, poți avea acces la foarte multe date. Inclusiv poți accesa informații despre pagini de Facebook al concurenței.

– Partea de customer care  este foarte importantă în social media, iar un tool bun te ajută să răspunzi la mesajele clienților de pe toate platformele.

– Vrem să ajunge la oamenii care nu sunt mulțumiți de competitorii noștri și care scriu acest lucru online.

– Tool-urile de social media te pot ajuta să identifici persoanele influente pentru nișa ta de produse.


817C491812:00 – 13:30 WORKSHOP “FOCUSING ON WHAT MATTERS TO DRIVE YOUR BUSINESS TO THE NEXT LEVEL”  – ALEX LANGSHUR, CO-FOUNDER & SENIOR PARTNER CARDINAL PATH

– În mediul de afaceri trebuie să fii creativ pentru a avea succes, pentru a putea să te dezvolți.

– Ai nevoie de un plan strategic de afaceri. Începi acest plan prin a răspunde la aceste întrebări:

  • Unde sunt astăzi?
  • Unde vreau să ajung?
  • Ce trebuie să fac pentru a ajunge unde vreau?

– Alex Langshur a pregătit o parte practică. Participanții trebuie să spună ce înțeleg ei prin: Finance, Marketing și Operations. Apoi fiecare a trebuit să-și dea o notă pentru acești indicatori de performanță și să discute cu colegul de lângă de ce a dat această notă.

– Networking-ul personal este cel mai valoros aspect pentru un om de afaceri.

– Cash is what makes you sleep well at night.

– Nu trebuie să te limitezi, nu asculta de vocea ta din interior dacă aceasta este negativă.



IMG_2927

10:00 – 11:30 WORKSHOP “HOW TO BUILD A WINNING OPTIMIZATION PROGRAM” – MARIE POLLI, SENIOR OPTIMIZATION STRATEGIST CONVERSION XL

– Utilizatorul trebuie să afle din primele 3 secunde ce produse vinzi pe site-ul tău.

– Cele 4 puncte pe care trebuie pus accent pe pagina de produs:

1. Complete product information (descriere, fotografii)

2. Motivate me to buy

3. Answer relevant questions (transport, )

4. Cross-sell

– În funcție de domeniul de activitate, trebuie pus accent pe descriere sau pe fotografii. De exemplu, la serviciile bancare e indicat să ai descrieri lungi în care să explici toate aspectele și costurile, iar la un magazin fashion e bine să pui accent pe fotografii.

– Cea mai importantă parte: coșul de cumpărături și check-out. Nu trebui folosit cross-sell în aceast punct. Consumatorul nu trebuie să i se ofere posibilitatea să se răzgândească.

– Analiza paginii de check-out la magazinul eMAG.

IMG_2932

– (DIY) Câteva lucruri pe care le poți seta singur în contul de Google Analytics:

(1) cum să afli dacă ai pagini pe site-ul tău care au bounce rate o

(2) cum să activezi Search Tracking  pentru magazinul tău online

(3) cum să afli dacă tranzacțiile din contul tău sunt numărate de mai multe ori

(4) cum să verifici dacă sunt monitorizate toate KPI-urile

 – Google Analytics health check

IMG_2956

– Resurse foarte utilă pentru marketeri: Conversionxl.com/institute 

GPeC Summit 2016 – Ziua 1 (LIVE BLOGGING)

Adăugat de pe 25 Mai 2016, 0 comentarii
Cuvinte-cheie: , ,

A inceput prima zi de GPeC Summit! Va fi o zi plina de Conferinte care iti vor taia rasuflarea, panel-uri cu cifre si statistici in e-commerce si curierat, GPeC Expo, iar ziua se va incheia cu Party-ul GPeC. Agenda evenimentului poate fi gasita aici!

#GPECSUMMIT #GPEC11

IMG_291418:00 – 18:35 ALEX LANGSHUR (CO-FONDATOR & SENIOR PARTNER CARDINAL PATH) – STACKS, TAGS & DATA ACTIVATION

– După ce identifici KPI-urile care funcționează pentru, ai nevoie de inovație pentru a crește.

–  Chiar și companiile foarte mari din e-commerce nu fac câteva lucruri de bază.

– Activitatea consumatorului nu este liniară. Consumatorul folosește mai multe dispozitive până ajunge să finalizeze o comandă.

– Analiza datelor pleacă de la un simplu aspect: care sunt obiectivele companiei tale?

– Nu toate datele importante le găsești în Analytics. Acestea se pot găsi în platforma de email marketing sau în alte locuri unde cei mai mulți nu se uită.

– Studii de caz: companie care vinde cauciucuri și companie care vinde cafea (în acest caz îți dorești să ții un client pe o perioadă lungă de timp)

– Gut decicions making rules (still): In B2B data matters much less for CMOs then it matters to B2C, as suverys show.

13288132_10206080606316120_416152089_o

17:25 – 17:55 DANIEL WAISBERG (ANALYTICS ADVOCATE GOOGLE UK) – PUTTING CONTEXT INTO DATA

– Google Analytics 360 Suite, care a fost lansat acum o lună, te ajută să faci mult mai multe lucruri cu contul de Analytics de pe site-ul tău. Printre noile tool-uri introduse: Analytics 360 (informații despre consumatori), Attibution 360 (pentru măsurătorile de marketing), Optimize 360 (testarea site-ului și personalizarea paginilor), Audience Center 360 (măsurarea audienței).

– Dacă nu ai suficiente informații despre traficul site-ului tău e ca și cum nu ai avea nicio informație, din punct de vedere al analizei datelor.

– Ai nevoie de context pentru a oferi valoare datelor colectate.

– Un punct de pornire pentru  https://analyticsacademy.withgoogle.com/

IMG_290917:15 – 17:25 BOGDAN MANOLEA (CO-FOUNDER TRUSTED.RO) – CEL MAI IMPORTANT KPI IN E-COMMERCE: NET PROMOTER SCORE (NPS). TU IL MASORI?

– KPI (key performance indicator) – indicatori cheie de performanță

– NPS (net promoter score) – măsoară loialitatea dintre client și consumator

– Partea de încredere a unui magazin online poate fi dată doar de clienții care au cumpărat de la magazinul respectiv.

– Toate opiniile de pe sistemul https://feedback.trusted.ro/ sunt publice și sunt date de clienți reali ai magazinului online.

– Analizează datele pe care le ai pentru a afla cum este perceput magazinul tău online.

IMG_290516:10 – 16:40 PAUL ROUKE (FOUNDER & CEO PRWD) – CONVERSION OPTIMISATION – CREATE THE FOUNDATIONS FOR YOUR SUCCESS

– Paul oferă un link cu resurse pentru cei care doresc să își optimizeze rata de conversie: bitly.com/CROresources

– Lipsa resurselor sau dorința de a se concentra pe lucruri la modă sunt doar câteva din barierele pe care le întâmpină magazinele online la capitolul optimizarea ratei de conversie.

– If the highest ranked person in the company doesn’t understand what it means to be customer centric, something needs to change.

– Cea mai periculoasă propoziție pe care o putem spune: „tot timpul am mers pe strategia aceasta, așa suntem obișnuiți”.

– Cele 4 etape pentru creșterea afacerii tale:

1. Strategy & Culture –

2. Tools & Technology

3. People & Skills

4. Process & Methodology

– Foarte multe companii folosesc tool-uri sau platforme, dar nu le folosesc la capacitate maximă. Cu siguranță există funcții de care nu știu și pe care ar fi indicat să le utilizeze.

– Amazon e o companie care cu adevărat se concentreză pe client.

IMG_289915:55 – 16:10 ADRIAN IONESCU (MICROSOFT ROMÂNIA) – CONCENTREAZĂ-TE PE DECIZII DE BUSINESS. LASĂ-I PE ALȚII SĂ AIBĂ GRIJĂ DE BUG-URI, ERORI ȘI PROBLEME DE SCALABILITATE A INFRASTRUCTURII.

– Toată lumea știe ca back-up-ul este important, dar cu toate acestea foarte mulți oameni fac back-up-uri periodice.

– Tehnologia pe care o folosești trebuie să lucreze la fel de mult ca tine pentru afacerea ta.

– 90% dintre cei mai importanți leaderi consideră că IT-ul este foarte important pentru viitorul afacerii lor.

IMG_289515:15 – 15:50 PANEL: SUNT PREGATITE COMPANIILE DE CURIERAT SI E-FULFILLMENT DE (R)EVOLUTIA E-COMMERCE?

Invitati in Panel: Bogdan Colceriu (Frisbo); Carmen Pătîrlăgeanu (Allpacka); Felix Pătrășcanu (FAN Courier), Razvan Tudor (DPD România), Marian Șeitan (Mediapost Hit Mail). Moderator: Andrei Radu (GPeC).

Felix Pătrășcanu (FAN Courier): E-commerce-ul crește foarte tare de la an la an, iar de multe ori curierii nu reușesc să facă față cu investițiile necesare.

Carmen Pătîrlăgeanu (Allpacka): Totul pornește de la consumatorul final, comoditatea și cerințele acestuia fac magazinele online să ceară soluții cât mai bune.

Marian Șeitan (Mediapost Hit Mail): Crește ponderea livrărilor în aceeași zi, unii clienți au chiar o creștere de la 1% până la 10%.

Razvan Tudor (DPD România): Ne place ritmul de creștere al magazinelor online, investim foarte mult și da, există posibilitatea să ajungem în punctul în care să se spuna “curierul nu poate ține pasul”.

Marian Șeitan (Mediapost Hit Mail): Piața românească are nevoie de scalare, iar curieratul are probleme în a scala.

Felix Pătrășcanu (FAN Courier): Noi nu am simțit o scădere în perioada de început a anului 2016, așa cum se întâmpla în anii trecuți.

Carmen Pătîrlăgeanu (Allpacka): Noi am mizat foarte mult pe folosirea unor tehnologii care să eficientizeze procesul operațional, să minimizeze folosirea unor resurse deja foarte solicitate.

Razvan Tudor (DPD România): Pentru DPD, ultimul Black Friday a fost unul de succes. E mai puțin important câte Black Friday-uri se fac anual, important e să colaborăm ca să evităm surprizele. La ora asta discutăm cu anumiți clienți pentru a ne pregăti pentru noiembrie.

Felix Pătrășcanu (FAN Courier): Îmi pun problema unui Uber în curierat. Ne-am speria, în primă fază, după care ne-am gândit cum să intrăm și noi în joc.

Razvan Tudor (DPD România): De ce are nevoie România în acest moment pentru ca transportul coletelor să fie mai eficient: autostrăzi și locuri din parcare în marile orașe.

Marian Șeitan (Mediapost Hit Mail): Pe coletele trimise de noi nu trecem numele nostru, ci numele magazinului pentru care facem împachetarea și transportul. În plus, noi filmăm tot procesul de împachetare pentru a avea o dovadă că am trimis totul în stare bună.

Razvan Tudor (DPD România): Plata cu cardul la curier va fi posibilă în maxim o lună în București. Astfel încât clientul nu trebuie să decidă cum platește atunci când cumpără online, ci poate face acest lucru la livrare.

Felix Pătrășcanu (FAN Courier): Acum 3 ani e-commerce-ul reprezenta 1-3 % din comenzile FAN Courier, iar acum reprezintă în jur de 40%. Creșterea, în volum, anul acesta, a fost de peste 20% în primul trimestru.

Carmen Pătîrlăgeanu (Allpacka): Creșterile sunt destul de mari. De la lună la lună, în jur de 20%. Ne adresăm în special business-urilor aflate la început de drum, care nu au volume foarte mari.

IMG_289414:30 – 15:10 KARL GILIS (CO-FOUNDER AGCONSULT) – DON’T DO ANYTHING ON YOUR WEBSITE YOU WOULDN’T DO ON A FIRST DATE

– Repetă CTA și la finalul paginii de produs.

– Scrie în limbajul clienților tăi și folosește cuvintele utilizate de ei. Nu încearcă să scrii mesajele care îți sună ție bine.

– Stand out from the crowd! Încearcă să oferi o experiență unică clientului care ajunge pentru prima dată la tine pe site.

– Nu mai vinde produsul așa cum vrei tu să-l vinzi, vinde-l așa cu vor clienții tăi.

– Scapă de elementele care distrag atenția vizitatorilor tăi. Testează ca să afli dacă banner-ul de pe prima pagină chiar este necesar. Chiar și bara de navigare poate fi un element care te împiedică să convertești. Landing page-urile trebuie curățate și trebuie lăsate doar informațiile utile clienților, cele care îl ajută să finalizeze comanda.

– Nu încerca să spui întreaga poveste a magazinului tău de la prima afișare. Trebuie să ai răbdare, nu încerca să vinzi imediat. Afișează mesaje de call-to-action care nu îl deranjează pe client.

– Nu pune ferestre de tip pop-up atunci când un client intră pe site-ul tău, îl vei speria.

– La fel cum la o întâlnire trebuie să nu întârzii, așa și website-ul tău trebuie să fie livrat rapid.

IMG_2892

13:05 – 13:25 MUGUR COSMIN FRUNZETTI (CO-FOUNDER & CMO RETARGETING) – RETARGETING PAYS!

– Retargeting se uită la clienții magazinelor online ca indivizi, nu grupuri, și personalizează mesajele trimise către fiecare dintre aceștia.

– Studiu de caz, client din categoria fashion: 1108k de comenzi înainte de Retargeting și după 3 luni au ajuns la  1207K și au avut un ROI de 332,9%.

IMG_2888

12:50 – 13:05 ȘTEFAN BOCHIȘ (PRODUCT MANAGER ONLINE CREDIUS IFN) – ONLINE-ONLINE.RO: INSTRUMENT DE SHOPPING CU CREDIT ACORDAT EXCLUSIV ONLINE

Ștefan Bochiș ne arata cat de simpla este integrarea sistemului de creditare in procesul de comanda si livrare, cat de putin dureaza si cum se poate acorda creditul exclusiv online si care sunt beneficiile creditarii in mediul online.

IMG_2884
12:10 – 12:45 DAVID DARMANIN (FOUNDER & CEO HOTJAR) – THE RISE OF THE USER

– Listen to your user and become a user. Customer yourself

– Întrebați-vă: „Când ajunge utilizatorul pe site-ul meu, își dă seama imediat de lucrurile care fac magazinul meu diferit de competiție?”

– Cele 4 etape pe care trebuie să te concentrezi:

1. Conversion (pornești de la o parte de cercetare)

2. Monetization (trebuie să te gândești la valoarea pe care o aduci)

3. Usage (ce experiență oferi clienților)

4. Word of Mouth (cum aduci elementul WOW în produsul tău)

– De ce trebuie să avem o strategie de tipul #GrowthStrategy? Pentru că îți oferă putere – puterea testării și găsirii de soluții, care îți permite să faci modificări mici în traseul spre succes, fără să te îndepărteze cu totul de la ruta inițială.

– Chiar de la începuturi, Amazon s-a concentrat pe prețuri mici, confort și diversificarea gamei de produse – toate sunt elemente centrate pe utilizator! La fel au făcut și cei de la Ebay sau booking.com. Așadar, gândirea pe termen lung le-a fost de mare folos

– Creșterea trebuie privită ca o călătorie, iar la început pornim de la o strategie pe termen lung.

– Trebuie cu adevarat sa înțelegi de ce vin utilizatorii pe site-ul tău. Nu ce vor să cumpere pe site-ul tău, ci de ce vor să cumpere acel produs.

– Singurul mod prin care poți căștiga pe termen lung este dacă punem accent pe utilizatori și pe dorințele acestora.

– Suntem într-o eră în care userul este super conectat.

– Clienții tăi și comunitatea din jurul brandului tău sunt cei care te vor ajuta să crești mai mult.

IMG_2883

11:50 – 12:05 DOINA VÎLCEANU (CHIEF MARKETING OFFICER CONTENTSPEED): AI UN MAGAZIN ONLINE DE SUCCES? ACUM CE MAI FACI? 4 TRENDURI DE URMAT IN 2016 PENTRU A AJUNGE LA URMATORUL NIVEL DE VANZARI. STUDII DE CAZ DE LA CEI CARE AU REUSIT

– Cum au reusit cei de la Sephora sa-i aduca in online pe cei din magazinele offline? Au implementat un sistem de carduri de fidelitate.

– 30% din comenzile online de la Diverta sunt cu ridicare din magazinul fizic.

IMG_2878
10:45 – 11:15 MARIE POLLI (SENIOR OPTIMIZATION STRATEGIST CONVERSIONXL) – WHAT TO DO IF YOU DON’T HAVE ENOUGH TRAFFIC FOR TESTING. HOW TO OPTIMIZE LOW TRAFFIC WEBSITES

– Odată ce ai o listă de ipoteze pentru îmbunătățirea site-ului, prioritizează. Alege lucrurile în care poți și trebuie să investești mai întâi.

– Nu trebuie să copii tot ce face competiția. Poți să vii cu ceva original, ceva care să-l atragă pe utilizator.

– Ce trebuie să verifici pe pagina ta: relevanța, claritatea, valoarea, divergența și lucrurile care distrag utilizator pe site.

photo

– Magazinele mari au destul trafic pentru a efectua teste de tip AB. Dar ce fac celelalte magazine mici sau mijlocii care nu au suficient trafic pentru test? Pe scrut, trebuie să facă research și să caute răspunsuri pentru a-și optimiza site-ul.

IMG_287510:25 – 10:45 ANA-MARIA ILIE (DIGITAL MARKETING MANAGER ORANGE ROMÂNIA): GOING MOBILE: [THE] DIGITAL [ROAD IS PAVED WITH] CHALLENGES, TOOLS AND WORKAROUNDS

– ANA-MARIA ILIE  vorbește despre strategia mobile, despre cum au lansat noul site Orange și cum au testat fiecare parte a acestuia cu ajutorul clienților.

– Am făcut o recrutare online și am strâns peste 6000 de clienți care ne-au ajutat să testăm secțiunea HELP din site. Aceștia au avut 10 task-uri, iar în jur de 50% dintre aceștia le-au realizat pe toate.

– Clienții vor să ia parte la luarea deciziei așa că ar fi bine să le dai această oportunitate. În acest fel, testează site-ul tău cu ei și cere feedback.

– Timpul de încărcare pentru mobile este foarte important. Este indicat să testezi versiunea mobile a site-ului tău și să ții cont că viteza de încărcare variază mult pe dispozitivele mobile în funcție de zona.

– În 48% din locuințele din România există o conexiune de internet mobil de la Orange.

IMG_286909:50 – 10:20 BRIAN DEAN (FOUNDER & CEO BACKLINKO): HOW ECOMMERCE SITES CAN TAP INTO GOOGLE’S NEW RANKING FACTORS

– Greșeala nr. 1 a magazinelor online este faptul că încearcă să facă magazinele prea mari din start. Mai multe pagini înseamnă și mai multe probleme. Cu cât mai concentrate sunt lucrurile pe paginile care funcționează cu adevărat, cu atât mai bine.

– Imaginile din articole sunt importante pentru ranking-u în Google, dar din punct de vedere al algoritmului nu contează foarte mult câte imagini sunt pe acel link.

– Nu mai este necesar ca paginile să conțină keyword-uri exact așa cum sunt căutate. Folosirea heading-urilor încă ajută, însă nu mai este atât de importantă, la fel ca multe alte tehnici tradiționale de SEO. Dar factorii de viitor, cei decisivi pentru urcarea în ranking-uri nu mai sunt, cu siguranță, aceștia.

– Încercați să faceți conținutul legat, dar nu dependent de produsele pe care le vinde magazinul vostru online. 

– În 2010, Google se concentra pe conținut. Vă amintiți de exact match domains? Perioada aceea se apropie de final. Astăzi totul stă în context.

– Google spune “Hai să ne fim atenți la cum caută oamenii brandurile și produsele online”. Așa că leagă idei dacă oamenii le caută în anumite combinații. Spre exemplu, la începuturile Backlinko, totul era 100% despre link building. Așa că oamenii căutau Backlingo și link building împreună, iar Google recomandă acum căutarea celor două combinate.

– Google a început să analizeze cu ce asociază utilizatorii diferite branduri. Pentru magazinele online e indicat să fii asociat cu un singur lucru, un keyword cu care să te asocieze toți clienții tăi. Un exemplu este Zappos – toți clienții îi asociază cu încălțămintea, deși ei au început să vândă foarte multe alte lucruri.

– Google says “Let’s pay attention for how people search for brands online”. It will tie ideas together if people search for them combined.

– Pentru magazinele online e indicat să fii asociat cu un singur lucru, un keyword cu care să te asocieze toți clienții tăi.

– Am analizat peste 1 milion de link-uri și am aflat că este o conexiune între bounce rate și rating-ul unui domeniu.

– Now it’s all about chunking your content into little boxes of information. Callout Boxes work really well. People want to know if you have free shipping or other information like that. Bulleted lists – don’t write essays, use bullets.

IMG_286509:10 – 09:45 PANEL: E-COMMERCE-UL ROMANESC (DE) LA INALTIME, moderata de Dorin Boerescu, 2Performant.

Invitati in Panel: Adrian Urdă (Altex România); Antonio Eram (Netopia mobilPay); Elisabeta Moraru (Google); Marius Costin (PayU România); Tudor Manea (eMAG)

Marius Costin – Anul acesta ne concentrăm foarte mult pe payment experience.

Elisabeta Moraru – Ne concentrăm pe video, pentru că are mesajul, emoția pe care o vrea clientul. Sunt magazine online care folosesc materiale video în site sau care și-au făcut canal de YouTube. Nu este un efort inutil sau doar de branding, ci e o călătorie care privește și consumatorul.

Antonio Eram – Mizăm foarte mult pe mobilPay Wallet. Vrem să găsim ingredientul pentru a-l face perfect. La plata cu acest Wallet intră, în acest moment, în top, și Botoșani, Galați, de exemplu, nu doar București și alte orașe mari din România.

Adrian Urda – Grija și atenția față de client este pe primul loc. Lucrăm la dezvoltarea și internalizarea completă a logisticii, a departamentului de call-center.

Tudor Manea – Ne vom concentra pe creșterea gamei de produse anul acesta. Și mai lucrăm foarte mult pe zona de operațiuni.

Antonio Eram (Netopia mobilPay): Sunt din ce în ce mai mulți oameni care plătesc cu telefonul mobil. Iar printre orașele cu cel mai mare număr de astfel de utilizatori sunt Botoșani, Galați.

Elisabeta Moraru (Google): Video-ul este din ce în ce mai popular, iar publicitarii au înțeles că nu au nevoie de filme de Oscar pentru a avea un conținut video apreciat.

Adrian Urdă (Altex România): Este important să plecăm de la nevoile clientului și să venim în întâmpinarea acestora. Există și competiție externă pe parte de e-commerce.

Dorin Boerescu, 2Performant:  Se discută foarte mult despre brandurile mari din offline care vor intra în e-commerce.

Marius Costin (PayU România): Având în vedere rezultatele trimestrului 1, în care piața a crescut cu 60%, nu cred totuși că s-a atins apogeul în ceea ce privește scăderea comisioanelor pentru plata online. Au fost doar câteva companii care au făcut campanii pentru a convinge cumptărătorii că plata online este mai eficientă și mai convenabilă pentru ei.

Elisabeta Moraru (Google): Schimbarea în afișarea rezultatelor plătite în Adwords (partea dreaptă) are două cauze: mobile și relevanță. Avem mulți advertiseri care ne spun că lor le-a scăzut costurile pentru că anunțurile sunt mai bine făcute – mai relevante, mai vizibile. Poziționarea brandului în anunțuri e și ea foarte importantă.

Adrian Urdă (Altex România): Credem în continuare foarte mult în offline și vrem să dezvoltăm modelul de omni channel, offline-ul și online-ul se completează unul pe altul.

Tudor Manea (eMAG): In 2014 erau 70% care preferau să cumpere din offline, îar în 2012 și mai mulți. Tot mai mulți clienți vin și se informează în offline, dar cumpără tot mai mult din online. Ne-am uitat pe clienții care au avut prima achiziție în showroom, dar la următoarele au trecut spre online și ridică produsul din offline.

Elisabeta Moraru (Google): Ne indreptăm deja tot mai mult spre studenți pentru formare. Convingerea mea este, totuși, că poți învăța în orice moment. Vrem să îi învățăm pe profesori să se simtă confortabil cu mediul online.

09:00 – 09:10 START GPEC SUMMIT MAI 2016 

817C3989

 


 

Au mai făcut live blogging de la GPeC Summit: 

Expertii internationali in e-commerce iti dau intalnire miercuri la GPeC Summit 25-26-27 Mai!

Adăugat de pe 23 Mai 2016, 0 comentarii

GPeC-Summit-MaiCel Mai Important Eveniment de E-Commerce din Europa Centrala si de Est va lua startul miercurea aceasta, 25 mai, cu o zi grandioasa de conferinta internationala de comert electronic si marketing digital. GPeC Summit 25-26-27 Mai cuprinde o zi de conferinta si doua zile de workshop-uri, cu speakeri autohtoni si internationali. Principalele teme de discutie vor fi tendintele actuale pe piata digitala locala si internationala, comportamentul consumatorilor si perspectivele de viitor din industrie. Dintre invitatii speciali fac parte nume sonore locale si internationale, dintre care ii mentionam in mod deosebit pe David Darmanin (CEO & Founder Hotjar – cel mai tare tool la ora actuala in marketing-ul online si analytics) si Brian Dean, cel mai bun specialist SEO la nivel international.

”GPeC Summit 2016 cuprinde o agenda cu totul speciala, dovada fiind toti acesti speakeri internationali care au acceptat invitatia noastra de a impartasi cu membrii comunitatii  GPeC din experienta lor. Participantii la acest eveniment vor pleca de aici cu informatii extrem de relevante pentru mediul digital, studii de caz si tips&tricks din partea unora dintre cei mai renumiti practicieni in domeniu. Va invit sa profitati de ultima zi de inscrieri si multumim tuturor celor care s-au inscris deja!” a declarat  Andrei Radu, fondator si CEO GPeC.

VizualCPmicPe scena GPeC Summit 25-26-27 Mai vor urca unii dintre cei mai renumiti experti si practicieni in E-Commerce si Digital Marketing:

  • Alex Langshur (Co-Founder Cardinal Path & Director Emeritus Digital Analytics Association)
  • Daniel Waisberg (Google Analytics Advocate pentru Google UK)
  • David Darmanin (Founder Hotjar)
  • Karl Gilis (Co-Founder AGConsult)
  • Marie Polli (Senior Optimization Strategist ConversionXL)
  • Brian Dean (Founder, CEO and SEO Blogger Backlinko)
  • Chris Hague (Communications & Marketing Manager ZoomSphere)
  • Paul Rouke (Founder & Director of Optimisation PRWD)
  • Pawel Krajewski (Team Leader SALESmanago)
  • Adrian Ionescu (Azure Business Development Manager Microsoft Romania)
  • Felix Patrascanu (Managing Partner FAN Courier)
  • Ana-Maria Ilie (Digital Marketing Manager Orange Romania)
  • Razvan Tudor (Director Comercial DPD Romania)
  • Antonio Eram (CEO & Founder NETOPIA mobilPay)
  • Adrian Urda (Vicepresedinte ALTEX Romania)
  • Tudor Manea (General Manager eMAG Romania)
  • Carmen Patirlageanu (Business Development Manager ALLPACKA.ro)
  • Marian Seitan (General Manager Mediapost Hit Mail)
  • Marius Costin (CEO PayU Romania)
  • Stefan Bochis (Product Manager Online Credius IFN)
  • Doina Vilceanu (Chief Marketing Officer ContentSpeed)
  • Lucian Daia (Head of Custom Solutions Zitec)
  • Ionut Cocias (Head of Business Development Zitec)
  • Bogdan Colceriu (CEO Frisbo)
  • Mugur Frunzetti (Co-Fondator & Chief Marketing Officer Retargeting)
  • Elisabeta Moraru (Industry Manager Google Romania)
  • Raluca Jianu (Cloud Solutions Consultant Oracle Romania)
  • Cristian Ditescu (Principal Sales Consultant Oracle Romania)
  • Bogdan Manolea (Co-Fondator TRUSTED.ro)
  • Liviu Taloi (Co-Fondator ECOMPEDIA.ro & Community Manager GPeC)
  • Dorin Boerescu (CEO 2Parale & 2Performant)
  • Mugur Patrascu (Founder & Managing Director ScreenNative)
  • Lucia Ciuca (Managing Director Quantum Data Science)

 Programul GPeC Summit 25-26-27 Mai 2016

Ziua 1, 25 Mai 2016 – Conferinta GPeC Summit & GPeC E-Commerce Expo

  • 1 zi de Conferinta Premium cu subiecte de maxim interes: Optimizarea Conversiilor & Cresterea Vanzarilor, Usability, Marketing Online, Split Testing, Targetare Comportamentala & Personalizare, SEO, SEM, Web Analytics, E-Commerce Tools, Logistica & Curierat, Studii de Caz;
  • Cifre, statistici si tendinte de evolutie in comertul online romanesc si European – afli ultimele cifre de piață de la reprezentanții ALTEX, eMAG, mobilPay, PayU, Google;
  • GPeC E-Commerce Expo: intalniri si discutii intre magazinele online si principalii furnizori de solutii si servicii de comert electronic din Romania;
  • GPeC E-Commerce Party – prima zi de eveniment se incheie cu o petrecere speciala, concert live The ROCK (AC/DC Tribute Band) si o excelenta oportunitate de networking.

Ziua 2 si Ziua 3, 26 & 27 Mai 2016 – Workshop-urile GPeC

  • 2 zile de Workshop-uri – 18 ore de continut aplicabil imediat, reunite in 12 workshop-uri;
  • Workshop-uri sustinute de cei mai buni traineri internationali si romani – printre care Alex Langshur (Co-Fondator si Senior Partner al Cardinal Path), Karl Gilis (Co-Fondatorul companiei belgiene AGConsult), Marie Polli (Senior Optimization Strategist ConversionXL), Chris Hague (Communication & Marketing Manager ZoomSphere), Pawel Krajewski (Business Development Manager SALESmanago)

Biletele pentru GPeC Summit se mai pot achizitiona doar azi,  23 mai 2016! Mai multe detalii despre politica de preturi, avantajele participarii, speakeri si inscriere, regasiti pe website-ul GPeC: http://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/

_________________________

GPeC 2016, editia de 11 ani, este un eveniment powered by FAN Courier – liderul pietei de curierat din Romania

Eveniment sustinut de: Allpacka.ro, ALTEX, AVON, Competence Call Center, ContentSpeed, DPD, DWF, Frisbo, Garanti Bank, Mediapost Hit Mail, Microsoft, New Black, NewsMAN, Online-Online.ro by Credius, Orange, PayU, SALESmanago, Simartis, Retargeting.biz, Visa, Zitec

Recommended Payment Processor Partner: mobilPay

Limousine Service: Citylimo

Official Radio: KissFM

Cu sprijinul: 2Parale, Agile Media, Alin Dobrin Photo, Canopy, Casa de Traduceri, Creadiv, CustomSoft, ECOMpedia, easyhost, enRose, Extended, Infinity Trophy, Marketizator, Saveur, Silkweb, SmartBill, TeaForte, TRUSTED.ro, WebDigital, White Image, Zelist

Mandri sa fim sustinuti de:

Bloggeri parteneri: Adrian Gabriel Orbai, Alin Vlad, Andra Zaharia, Auras Mihai Geambasu, Carmen Albisteanu, Claudia Tocila, Corina-Maria Scheianu, Cristian China Birta, Cristian Iosub, Cristina Chipurici, Elena Ciric, Fulvia Meirosu, George Hari Popescu, Ionut Bunescu, Lavinia Biberi, Marius Ovidiu Calugaru, Madalin Blidaru, Olivian Breda, Ovidiu Balcacian, Sabina Cornovac

Parteneri media: AdHugger, AGORA, ANIS, ARIES, Business Days, Business Woman, Cariere, Comunicate de Afaceri, Comunicate de Presa, CTRL-D, ECOMJOBS, Femei In Afaceri, FNTM, HowToWeb, HRB Trends, IAB Romania, IQads, Institutul de Marketing, Jurnalul de Afaceri, Lumea SEO PPC, Magazinul Progresiv, Manager.ro, MarketingFocus, NewEditionNews, Romania Pozitiva, Shopmania BIZ, Softlead, SMARK, Startups.ro, TechCafe, TechHub, Ziua de Constanta

Adrian Ionescu, Microsoft, te incurajeaza sa te concentrezi pe decizii de business si sa lasi problemele tehnice in grija specialistilor

Adăugat de pe 23 Mai 2016, 0 comentarii

Doar 2 zile ne mai despart de Cel Mai Important Eveniment de E-Commerce din Europa Centrala si de Est, GPeC Summit 25-26-27 Mai 2016.Dupa cum v-am promis, va pregatim un eveniment de e-commerce WOW, plin de continut premium de comert electronic si digital marketing. Ne dorim si suntem siguri ca veti pleca de la GPeC Summit 25-26-27 Mai cu inspiratie, sfaturi practice imediat aplicabile pentru a va creste afacerea si noi contacte si parteneriate initiate.

Adrian Ionescu, Azure Business Development Manager Microsoft Romania, te provoaca sa te concentrezi pe deciziile de business si sa ii lasi pe altii sa aiba grija de bug-uri, erori si probleme de scalabilitate. Despre asta va vorbi si in prezentarea lui de la GPeC Summit 25-26-27 Mai si iti va explica cum Azure este solutia necesara pentru afacerea ta online.

Inscrie-te acum la GPeC SummitDoar astazi te mai poti inscrie la GPeC Summit 25-26-27 Mai! Agenda întregului eveniment poate fi consultată pe website-ul nostru, iar înscrierile la GPeC Summit se fac completând formularul online: http://www.gpec.ro/inscriere-gpec-summit-mai 

_________________________

GPeC 2016, editia de 11 ani, este un eveniment powered by FAN Courier – liderul pietei de curierat din Romania

Eveniment sustinut de: Allpacka.ro, ALTEX, AVON, Competence Call Center, ContentSpeed, DPD, DWF, Frisbo, Garanti Bank, Mediapost Hit Mail, Microsoft, New Black, NewsMAN, Online-Online.ro by Credius, Orange, PayU, SALESmanago, Simartis, Retargeting.biz, Visa, Zitec

Recommended Payment Processor Partner: mobilPay

Limousine Service: Citylimo

Official Radio: KissFM

Cu sprijinul: 2Parale, Agile Media, Alin Dobrin Photo, Canopy, Casa de Traduceri, Creadiv, CustomSoft, ECOMpedia, easyhost, enRose, Extended, Infinity Trophy, Marketizator, Saveur, Silkweb, SmartBill, TeaForte, TRUSTED.ro, WebDigital, White Image, Zelist

Mandri sa fim sustinuti de:

Bloggeri parteneri: Adrian Gabriel Orbai, Alin Vlad, Andra Zaharia, Auras Mihai Geambasu, Carmen Albisteanu, Claudia Tocila, Corina-Maria Scheianu, Cristian China Birta, Cristian Iosub, Cristina Chipurici, Elena Ciric, Fulvia Meirosu, George Hari Popescu, Ionut Bunescu, Lavinia Biberi, Marius Ovidiu Calugaru, Madalin Blidaru, Olivian Breda, Ovidiu Balcacian, Sabina Cornovac

Parteneri media: AdHugger, AGORA, ANIS, ARIES, Business Days, Business Woman, Cariere, Comunicate de Afaceri, Comunicate de Presa, CTRL-D, ECOMJOBS, Femei In Afaceri, FNTM, HowToWeb, HRB Trends, IAB Romania, IQads, Institutul de Marketing, Jurnalul de Afaceri, Lumea SEO PPC, Magazinul Progresiv, Manager.ro, MarketingFocus, NewEditionNews, Romania Pozitiva, Shopmania BIZ, Softlead, SMARK, Startups.ro, TechCafe, TechHub, Ziua de Constanta