6 moduri în care a evoluat comerțul electronic în ultimii 20 de ani

Adăugat de pe 7 Aprilie 2017, 0 comentarii

(Articol adaptat de la Retail TouchPoints)

E-commerce studiu 20 aniDe acum 20 de ani, multe s-au schimbat în e-commerce! Tehnologii precum administrarea în timp real a stocului, review-urile verificate ale clienților și recomandările inteligente de produse pot fi găsite acum pe mai mult de 90% din site-urile comerciale.

În raportul 20/20 Vision: Looking Forward by Looking Back at 20 Years of Digital Shopping Innovation, compania Astound Commerce a analizat 281 de criterii de la 100 de comercianți. Iată cele mai importante 6 schimbări care au fost făcute în ultimii 20 de ani.

 

1. Modul de prezentare a produselor. Acum, ai la dispoziție mult mai multe moduri de a vedea un produs în pagina dedicată. Monitoarele sunt mai bune, tehnologia de fotografiere este mai bună.

2. Opinii de la clienți. Recenziile consumatorilor au început să apară în studii prin 2005 și erau cam la 32% din piață, dar acum au ajuns la 94%. În România, vă recomandăm sistemul Opinii de Încredere dezvoltat de TRUSTED.ro și InboxTarget, adresat magazinelor autohtone care dețin Marca de Încredere.

3. Personalizarea produselor. Acum, aproape că nu mai există site care să nu-ți sugereze produse bazându-se pe comportamentul tău de cumpărare din trecut. În 2001, această facilitate exista pe 44% din site-uri, astăzi s-a ajuns la 90%.

4. Metode de plată alternative. Când PayPal a fost luat în considerare de acest studiu, în 2007, era prezent pe 22% din site-urile de comerț online. Astăzi, poți plăti prin PayPal pe aprox. 83% din magazinele online. De curând, Amazon a anunțat că se poate plăti și cash pe site-ul lor, deci nu mai sunt scuze în această privință!

5. Stoc în timp real. Pe timpuri, erai frustrat când puneai un produs în coș, comandai și apoi primeai un e-mail sau telefon prin care erai anunțat că produsul nu mai este în stoc. Astăzi, 95% dintre retailerii online au conectat site-ul la stocul fizic și știi mereu dacă un produs mai este sau nu disponibil.

6. Servicii post-tranzacție. Recomandările de produse care-ți vin prin e-mail după ce ai cumpărat ceva erau o caracteristică prezentă doar pe 38% din site-urile comerciale în 2003. Acum, cca. 90% dintre magazinele online interacționează cu clienții după achiziția inițială.

Ce va fi în viitor? Deja avem unele bănuieli: livrări cu roboți și drone, anticiparea gestului de cumpărare, comanda online prin apăsarea unui buton din casă ș.a. Dar să avem răbdare și bani în buzunare…


Foto: danielfoster437 via Visual hunt / CC BY-NC-SA

Adauga comentariu

Adauga comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii