Folosirea informațiilor și serviciilor constituie acceptarea de către dumneavoastră a termenilor și condițiilor de mai jos. Prezentele informări reprezintă îndeplinirea obligațiilor de transparență impuse de legislația română în vigoare.
GPeC (un acronim de la Gala Premiilor eCommerce) este cel mai important eveniment de E-Commerce și Marketing Online din România și Europa de Est, care reunește cea mai mare comunitate E-Commerce din România.
GPeC se adresează exclusiv firmelor și profesioniștilor din zona de E-Commerce și Marketing Online. Serviciile noastre nu sunt destinate consumatorilor, ci doar persoanelor juridice, ori persoanelor care acționează în calitatea lor profesională în domeniul E-Commerce sau Marketing.
Detalii suplimentare despre ceea ce facem găsiți la https://www.gpec.ro/despre-gpec/
Informații despre GPeC
1.1. Site-ul web GPeC.ro, aplicația de telefon GPeC și paginile de social media GPeC sunt administrate de către SC ANIRO COM SRL, cu sediul în București, România, Str. Grigore Alexandrescu nr. 1, bl. D7, ap. 11, sector 1, București înregistrata la Registrul Comerțului cu numărul J40/1789/1996, Cod Fiscal RO8222290, capital social 200 de RON, reprezentată de către Andrei Radu ca Administrator, contact@gpec.ro, 0757 48 28 24 numit pe parcursul acestor termeni și condiții GPeC
1.2. GPeC oferă informații și servicii exclusiv către persoane juridice și profesioniști (B2B) din zona de e-commerce și marketing online care se împart în 2 categorii:
- informații în orice format publicate în mediul electronic și/sau fizic, de obicei oferite fără plată.
- servicii de evenimente sau instruiri cu acces gratuit sau cu plată
1.3. Prezenții termeni și condiții conțin dispoziții obligatorii pentru orice utilizator al GPeC. Prin folosirea serviciilor GPeC, instalarea aplicației GPeC și/sau prestarea de plăți către GPeC, sunteți de acord cu prezenții termeni comerciali, ca și cu orice termeni suplimentari, în funcție de serviciul ales. Pentru serviciile oneroase prestate de către GPeC, contractul dintre profesionistul care cumpără un asemenea serviciu și GPeC se consideră încheiat în momentul confirmării plății facturii de către GPeC, ca o excepție de la art 9 (1) din legea 365/2002 privind comerțului electronic. Detalierea serviciilor GPeC este disponibilă public pentru fiecare eveniment sau instruire în parte.
Termenii și condițiile se completează cu dispozițiile Politicii privind datele personale.
1.4. În cazul în care nu sunteți de acord cu prezentele termeni și condiții, vă rugăm să părăsiți GPeC sau să nu achiziționați serviciile noastre. Orice accesare de către profesioniști a GPeC, comandă a serviciilor GPeC sau plăți de facturi către GPeC o considerăm un accept al termenilor și condițiilor de mai jos și a Politicii privind datele personale.
Proprietatea intelectuală
2.1. Conținutul și design-ul GPeC, inclusiv look & feel-ul acestuia și bazele de date accesibile prin intermediul său, sunt proprietatea GPeC și sunt protejate prin legislația română în vigoare cu privire la drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, toate activitățile din cadrul evenimentelor GPeC (inclusiv prezentări, înregistrări video/audio, poze, texte sau orice alte tipuri de opere protejate de drepturi de proprietate intelectuală) sunt proprietatea GPeC.
În cazul informațiilor și conținutului postat de terțe părți la GPeC sau prin serviciile GPeC, dreptul de autor și responsabilitatea asupra acestora aparțin în totalitate celor care au publicat acea informație și sunt marcate ca atare.
2.2. Orice conținut preluat de la GPeC în condițiile legale trebuie să fie însoțit obligatoriu de textul: „sursa: GPeC”. Pentru citarea în mediul electronic, este obligatorie menționarea linkului www.gpec.ro în textul anterior, cu link activ către site-ul GPeC.
2.3. În special acțiunile descrise mai jos nu sunt permise în lipsa obținerii în prealabil a unei permisiuni scrise și explicite din partea GPeC:
- reproducerea sau stocarea conținutului, precum și trimiterea acestui conținut către orice alt website, server sau orice alt mijloc de stocare a informației;
- modificarea, publicarea, transmiterea, precum și participarea la vânzarea, distribuția unor materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afișarea conținutului, în lipsa obținerii în prealabil a unei permisiuni scrise din partea GPeC;
- îndepărtarea însemnelor care identifică dreptul de autor al GPeC asupra conținutului.
Puteți înregistra, copia și imprima conținutul GPeC, inclusiv cel din cadrul evenimentelor, doar pentru folosința dumneavoastră personală și în scopuri necomerciale.
2.4. Este interzisă orice utilizare a conținutului GPeC în alte scopuri decât cele permise expres de prezentul document sau de legislația în vigoare. Pentru utilizări în scop non-profit educațional sau informativ, putem acorda licențe gratuite de utilizare a conținutului GPeC, dar doar în baza unor cereri primite în acest sens.
Cererile de utilizare a conținutului în alte scopuri decât cele permise expres de prezentul document pot fi trimise la adresa de email: contact@gpec.ro.
2.5. În condițiile în care considerați că un anumit conținut aflat pe site-ul GPeC sau distribuit prin serviciile GPeC încalcă drepturile dvs. de proprietate intelectuală, dreptul la viața privată, la publicitate sau la alte drepturi personale, sunteți rugat să trimiteți un e-mail la contact@gpec.ro cu drepturile încălcate pentru a permite administratorilor GPeC să acționeze în conformitate cu dispozițiile legale conform legii 365/2002 privind comerțul electronic.
2.6. GPeC, Gala Premiilor e-Commerce și logo-ul GPeC sunt mărci înregistrate în România la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sunt numărul de marcă 155673.
2.7. Orice folosire ale mărcilor GPeC se face doar cu acordul scris al GPeC. Orice folosire fără acordul nostru a acestor mărci în activitatea comercială este o încălcare penală sau civilă a legislației în vigoare și vom acționa în consecință.
Suspendarea accesului
GPeC poate, fără orice altă notificare sau formalitate și fără ca acest lucru să necesite explicarea atitudinii sale, să suspende sau să blocheze accesul dumneavoastră la conținutul site-ului sau la o parte a acestui conținut.
Schimbări ale site-ului
4.1. GPeC își rezervă dreptul de a suspenda, modifica, adăuga sau șterge în orice moment porțiuni ale conținutului său. De asemenea, GPeC își rezervă dreptul de a restricționa accesul utilizatorilor la o parte sau la întregul său conținut.
4.2. Orice acces neautorizat la elementele ne-publice ale site-ului GPeC reprezintă infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic și va fi sancționată conform legislației române în vigoare.
Informațiile puse la dispoziție de dumneavoastră
5.1. Informația pe care dumneavoastră o furnizați despre dumneavoastră către GPeC va fi folosită doar în concordanță cu prezentele termeni și condiții și pentru serviciile oferite. Sunteți singurul responsabil cu privire la prezentarea informațiilor într-un mod corect și complet și cu păstrarea acurateții informațiilor către GPeC. Orice eroare sau anulare a unei comenzi către GPeC se pot face doar dacă ne contactați în termen de 24 de ore de la plasarea comenzii.
5.2. GPeC permite achiziționarea de servicii și, ca atare, sunteți singurul responsabil cu privire la datele personale dezvăluite de dumneavoastră în cursul acestui proces, fie ca vorbim de date dvs. sau ale angajaților dvs.. Scopurile în care GPeC procesează date cu caracter personal este explicat în cadrul Politicii privind datele personale.
Garanții și exonerarea de răspundere
6.1. Deși în fiecare moment GPeC face eforturi în vederea asigurării calității și corectitudinii informațiilor publicate în site având în acest sens o obligație de diligență și nu de rezultate, GPeC nu poate garanta, expres sau implicit, în privința conținutului, a software-ului ori a produselor și serviciilor publicate sub egida sa. GPeC nu își asumă răspunderea, în nicio situație, pentru nicio daună, pricinuită direct sau indirect, pentru nicio lipsă de profit directă sau indirectă (incluzând, dar fără a se limita la această enumerare: daune pentru pierderea profitului sau a vreunei licitații, întreruperea unor afaceri sau alte daune pecuniare), suferite ca urmare a utilizării sau a întreruperii utilizării ori a lipsei regularității informațiilor furnizate de site.
6.2. În acest context GPeC nu poate garanta acuratețea, corectitudinea sau caracterul actual al informațiilor furnizate de site.
6.3. Sunteți de acord să exonerați de răspundere GPeC pentru orice acțiuni judiciare sau extrajudiciare și să acoperiți cheltuielile de judecată și orice alte cheltuieli care ar putea să apară ca urmare a încălcării de către dumneavoastră a clauzelor prezentelor termeni și condiții.
6.4. De asemenea, GPeC nu garantează faptul că sistemele informatice sau programele folosite pentru afișarea sau transmiterea informației pe site nu conțin viruși ori alte secvențe distructive de cod sau alte proprietăți distructive.
Forța majoră
GPeC, partenerii sau utilizatorii săi nu pot fi făcuți responsabili pentru nici o întârziere sau eroare în conținutul furnizat pe site-ul nostru, rezultând direct sau indirect din cauze care nu depind de voința acestora. Această exonerare include, dar nu se limitează la: erorile de funcționare tehnică a site-ului GPeC, a diferitelor funcționalități cuprinse în meniul utilizatorilor înregistrați sau neînregistrați, lipsa funcționării conexiunii la internet, lipsa funcționării conexiunilor de telefon, virușii informatici, accesul neautorizat în sistemele GPeC, erorile de operare, grevă etc.
Conținutul furnizat de alte părți
8.1. Anumite părți ale conținutului publicat pe GPeC pot sa fie furnizate de terțe persoane cu care GPeC are relații contractuale în acest sens. De asemenea, în anumite cazuri, conținutul publicat de GPeC este furnizat de terțe persoane și este marcat ca atare. De asemenea, în interiorul conținutului GPeC pot fi incluse secțiuni publicitare în care se vor afișa mesaje publicitare ale unor terțe persoane. GPeC nu este responsabil în nici o măsura asupra conținutului furnizat de terțe persoane, indiferent ca acesta este publicitar sau nu. De asemenea, GPeC nu este responsabil de conținutului paginilor externe la care se face trimitere din interiorul sau.
8.2. În acesta cazuri, aceste persoane sunt singurele responsabile cu privire la aspectele legale, GPeC prestând un serviciu de găzduire, în condițiile art. 14 din legea 365/2002, neintervenind în nici un mod asupra conținutului comunicării transmise prin serviciile sale.
8.3. În cadrul comunicării cu GPeC puteți face comentarii sau aprecieri cu privire la serviciile oferite de noi sau alte aspecte. Ne rezervăm dreptul de a publica aceste comentarii sau întrebări, inclusiv în cadrul evenimentelor organizate sau în scop comercial.
Comunicări
9.1. GPeC trimite informații despre comerțul electronic și serviciile sale prin diverse platforme electronice, inclusiv dar nelimitat la e-mail, rețele sociale sau aplicație de mobil. Toate aceste informații sunt trimise persoanelor care și-au exprimat acordul de a primi aceste informații prin mijlocul de comunicare selectat, cum ar fi: e-mail, notificare push pe telefonul mobil sau notificare în rețeaua socială folosită.
9.2. GPeC își rezerva dreptul de a trimite mesaje comerciale referitoare la activitățile sale către adresele de e-mail cu care v-ați înscris pentru a avea acces la serviciile GPeC, în conformitate cu legea 506/2004 art 12 (2) . Aceste mesaje vor fi identificate în mod clar ca provenind de la GPeC și vor avea posibilitate de de-subscriere gratuită. Mai multe detalii despre informațiile referitoare la procesarea datelor cu caracter personal ce pot fi accesate în Politica privind datele personale.
Modificarea termenilor
10.1. GPeC își rezervă dreptul să schimbe termenii și condițiile fără îndeplinirea unor alte formalități și fără vreo notificare prealabilă sau ulterioară. Verificarea eventualelor modificări este responsabilitatea dumneavoastră, iar accesul în site după momentul modificărilor implică faptul că v-ați dat acordul asupra noilor termeni.
10.2. De asemenea, cumpărarea serviciilor puse la dispoziție de GPeC pot face obiectul unor termeni suplimentari, care va vor fi aduși la cunoștință în cazul fiecărui astfel de serviciu.
10.3. Prezentele termeni și condiții se completează cu informațiile referitoare la procesarea datelor cu caracter personal ce pot fi accesate în Politica privind datele personale.
10.4. Noua versiunea a termenilor și condițiilor va intra în vigoare la data publicării ei pe site.
Legea aplicabilă
Drepturile și obligațiile părților, impuse de prezentele termeni și condiții, precum și toate efectele juridice pe care le produce prezentul acord vor fi interpretate și guvernate de legea română în vigoare. Orice litigiu care are ca obiect acest acord va fi soluționat pe cale amiabilă, iar în cazul în care soluționarea amiabilă nu este posibilă va fi adus spre soluționare în fața unui mediator. În condițiile în care părțile nu cad de acord asupra numirii unui mediator/arbitraj în termen de 15 zile de la notificarea litigiului, GPeC va alege cabinetul de mediere sau varianta de arbitraj pentru soluționarea conflictului. În cazul în care în urma ședințelor de mediere sau arbitraj nu se va ajunge la rezolvarea disputei, competența va reveni instanțelor românești de la sediul GPeC.
Orice notificare către GPeC trebuie trimisă în scris, electronic la adresa: contact@gpec.ro. Acești Termeni și Condiții au fost actualizați la data de 1.11.2018.