Analiză White Image: vânzările companiilor au scăzut cu 10% în medie, în primele luni ale anului
Pe fondul inflației ridicate, primele luni din 2023 au fost dominate de un trend de scădere a vânzărilor la nivel de piață, în medie cu 10%, creșteri înregistrând doar comercianții care vând produse ieftine, arată o analiză White Image publicată prin intermediul unui comunicat de presă pe data de 11 aprilie 2023.
Pe fondul scăderii puterii de cumpărare, pentru a menține sau a crește vânzările, companiile au investit mai mult în promovare la început de an, numărul de campanii de marketing crescând cu 35% în perioada ianuarie-martie 2023 față de aceeași perioadă de anul trecut.
Totodată, este preferată tot mai mult promovarea cât mai specifică către consumatori, pe baza segmentării audiențelor, ceea ce și generează o creștere a ratei de deschidere a email-urilor promoționale. De asemenea, companiile se orientează spre canalele de promovare mai controlabile și la costuri mai mici, diminuând astfel la promovarea prin Facebook Ads și crescând bugetele investiție în comunicarea directă prin email marketing/SMS marketing, unde rata de conversie poate fi cu 40% mai mare.
În plus, companiile accesează tot mai mult servicii pentru gestiunea și integrarea datelor și servicii de creare de conținut și mesaje targetate și relevante pentru consumatori.
Companiile investesc între 100 de euro și 5.000 de euro pe lună în servicii de email marketing, în funcție de complexitatea programului de comunicare și de mărimea bazei de email-uri pe care o dețin, dar și integrări multiple de date și programe de
comunicare mai sofisticate cu multe personalizări.
Sfaturi pentru a crește vânzările de Paște 2023
Având în vedere contextul inflației ridicate și trendul de scădere a vânzărilor în primele luni ale anului, specialiștii în marketing de la White Image au o serie de recomandări pentru creșterea vânzărilor de Paște 2023.
- cea mai importantă tactică de promovare este să segmenteze cât mai mult baza de date, cel mai indicat pe categorii de vârstă ale audiențelor și în funcție de interesele manifestate în relația cu brandul
- subiectul mail-ul, care este primul lucru pe care utilizatorii îl văd, este important să fie cât mai atractiv și convingător pentru a deschide newsletter-ul cu oferte sau informații – spre exemplu, să includa un element de urgență, cum ar fi „Ultima șansă de a cumpăra cadouri de Paște”
- în această perioadă, în ceea ce privește ofertele, retailerii pot pregăti reduceri de preț sau pachete de produse 2 în 1
- în ceea ce privește abordarea, brandurile se pot conecta cu potențialii consumatori, în special cu cei din generațiile Baby Boomers și generația X, care în general preferă o comunicare tradiționalistă. În acest context, integrarea ofertelor în comunicări mai tradiționaliste, adică pe valorile familiei, pot impacta în mod pozitiv vânzările
- în comunicarea cu generațiile Y și Z, brandurile pot folosi contextul de Paștele drept un pretext mai general sub care să promoveze oferte, cu un focus mai mare pe crearea de conținut care îi pun în valoare și îi ajută să se diferențieze
pe tinerii consumatori - nu în ultimul rand Paștele poate reprezenta un pretext pentru creșterea bazelor de date, adica brandurile pot cererea acordul de comunicare utilizatorilor pentru ca aceștia să afle primii ofertele de Paște, dar poate continua ca pretext și după campania de Paște, prin mesaje de tipul “Ai ratat ofertele noastre de Paște? Nu e nicio problemă. Pregătim noi reduceri, lasă- ne datele de contact și vei fi primul care le vei afla”, adică Paștele este doar un pretext de conectare cu audiența
Se simte in absolut orice afacere ca cererea a scazut foarte mult fata de ce era acum un an jumatate-doi. Este si normal pe fondul inflatiei enorme si a dobanziilor de credite care tot cresc.