Trei moduri în care INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ va schimba comerțul electronic

ai-featuredDacă ați fost alături de noi în acest an la GPeC Summit, ați auzit de la Bryan Eisenberg care vor fi cele două inovații care vor schimba comerțul electronic în următorii cinci ani: inteligența artificială (AI) și sunetul.

Ei bine, dacă despre sunet știm deja că este apanajul cumpărătorilor tineri și se va adăuga ecranului tactil în experiența de cumpărare, cum va influența AI e-commerce-ul?

Un articol din Search Engine Watch ne dă câteva indicii.


 

ai-1

1. Procesarea limbajului natural face căutările mai intuitive

A trecut vremea când trebuia să știm cum funcționează operatorii boolean ca să putem căuta eficient pe Google. Acum deja putem introduce termeni naturali ai căutării, cum ar fi „frigider cu două uși și cooler”. Google și Microsoft au introdus de ceva timp căutarea prin voce, ceea ce face procesul de căutare mult mai complex.

În consecință, cumpărătorii își vor exprima dorințele și specificațiile tehnice dorite în limbajul de zi cu zi. Acest lucru se va transforma într-o experiență de cumpărare mult mai satisfăcătoare.


ai-2

2. Căutarea vizuală te ajută să cumperi aproape orice din ceea ce vezi

Căutarea vizuală este modalitatea de a căuta cu ajutorul imaginilor și al fotografiilor cu obiecte aflate în diverse decoruri. Google și Pinterest dezvoltă tot mai multe modalități de a căuta vizual, pentru-i ajuta pe clienți să găsească repede produsele dorite. În curînd vei putea face o poză cu produsul dorit și-l vei încărca pe site-ul de comerț electronic pentru a vedea dacă este în stoc.

Amazon a inclus această opțiune în aplicația sa mobilă și pe Kindle Fire HD. Magazinul Neiman Marcus a încheiat un parteneriat cu Slyce pentru a oferi aplicația Snap.Find.Shop. Cu ajutorul acesteia, poți face fotografii 3D ale obiectelor și vei primi produse compatibile aflate în catalogul Neiman.


ai-3

3. Chatbots, asistenții virtuali de cumpărături

Roboții de chat sunt aplicații de AI în miniatură, este ca și cum fiecare cumpărător ar avea propriul asistent la cumpărături. Funcționalitatea este testată de Facebook și H&M și-i poate ajuta pe clienți să găsească mai repede produsele dorite, să ofere feedback și să ofere date ce pot fi folosite de magazine pentru a personaliza și mai mult experiența de cumpărare.

Idealul este ca acești roboți să răspundă și să vorbească în limbaj cât mai natural și să rezolve pe loc probleme tehnice sau de altă natură, în așa fel încât clientul să nu mai fie nevoit să contacteze echipa magazinului.