Black Friday se anunță promițător, coletul din cutia metalică, cresc plățile cu cardul
BF 2017: vânzările ar putea depăși pragul de 170 de milioane de euro
Vânzările de Black Friday din acest an din România ar putea depăşi pragul de 170 milioane de euro, a anunţat GPeC. Piaţa locală a devenit mai educată în ultimii ani, în contextul în care clienţii au învăţat că pot face achiziţii în luna noiembrie cu preţuri reduse, consideră Andrei Radu, Founder&CEO GPeC. ”Black Friday este o sărbătoare importantă şi deja putem să spunem că piaţa locală este una mai educată. Clienţii au învăţat că spre finalul lunii noiembrie, înainte de perioada sărbătorilor de iarnă, magazinele organizează campanii de reduceri, cu preţuri cu până la 60-70% mai mici. Anul acesta ne aşteptăm ca vânzările din segmentul comerţului online să ajungă la valoarea de 170 milioane de euro”, a declarat Andrei Radu.
Ia-ți coletul din dulapul metalic
FAN Courier lansează eBOX, optiunea de livrare a produselor comandate online, care permite clienților să preia integral controlul livrărilor și să le ridice de la lockere cu acces 24/7. Noul serviciu este o alternativă inteligentă a serviciului clasic de curierat, destinată persoanelor care nu pot sau nu vor să aștepte curierul la adresă. Tot ce trebuie să facă magazinele online care livrează prin FAN Courier este să afișeze pe website opțiunea de livrare eBOX. Mai departe, clienții care cumpără online selectează această soluție de livrare și aleg lockerul cu cea mai convenabilă amplasare. Cumpărătorii online își pot alege locker-ul amplasat în cel mai convenabil punct de ridicare. Primele 10 lockere au fost deja instalate în Bucuresti în mai multe zone.
Pe de altă parte, compania a anunțat că va lansa curând o școală de curierat, care va lua doritorii de la orice nivel.
Realitate virtuală în casa ta
Amazon a adăugat opțiunea de a vedea produsele dorite chiar în decorul casei tale. AR View este o aplicație deocamdată disponibilă doar pentru iOS. Produsele disponibile pentru „probat” sunt din categoriile: mobilă, electronice, jucării, jocuri, decorațiuni. Înainte de a lansa această facilitatea, Amazon oferea AR stickers, dar acestea nu imitau 100% produsele reale.
După ce activezi aplicați, poți mișca obiectul în așa fel încât să ai vizualizare de 360 de grade.
Piaţa comerţului online va atinge 2,3 miliarde de euro
Piața de comerț online din România este în continuă expansiune și ar urma să depășească, anul acesta, 2,3 miliarde de euro. Românii cumpără de pe Internet în principal dispozitive electronice, electrocasnice, haine, cosmetice sau produse pentru copii, iar potențialul de creștere e alimentat de noile generații și de evoluțiile tehnologice. Chiar dacă nu este la nivelul Poloniei de pildă, în România numărul magazinelor online crește, iar profilul consumatorilor e tot mai complex, a explicat, la RFI, Andrei Radu, CEO & Founder GPeC. „În acest moment, România, față de Polonia, o țară din regiune, dar care este o piață mult mai matură, nu a ajuns la acel nivel de maturitate. Trebuie să luăm în calcul mai mulți factori. Polonia are o populație dublă și are influența vestică”, a spus Andrei Radu.
→ Detalii și înregistrarea audio la RFI
37% creștere a plăților online în primele 9 luni ale anului față de aceeași perioadă din 2016
Piața din România se află pe un trend descendent, atât pe verticala de e-commerce, cât și la capitolul plăți online. Potrivit lui Marius Costin, Country Manager PayU România, piața plăților online a crescut semnificativ pe parcursul primelor 9 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Concret, numărul de tranzacții online procesate de PayU a înregistrat o creștere de 37% comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2016.
Acest lucru înseamnă că plățile online câștigă teren important în lupta cu plățile în numerar, lucru confirmat și de cel mai recent studiu Global Cash Index (Octombrie 2017) care arată că ponderea numerarului în tranzacții, în România, se ridică în prezent la peste 40%, cu aproximativ 20 de procente mai mică față de ultima perioadă analizată (2011).


