Cosmin Nastasă: Costul achiziției pentru un client nou va fi întotdeauna o mare parte din totalul costurilor

cosmin-nastasa-blog-gpec-foto-intreviu-2016Cosmin Nastasă, Managing Director la EDGE, ne vorbește în acest interviu despre planurile agenției pentru primul an de activitate, despre bune practici și greșeli pe care le fac magazinele online din România și multe altele. EDGE este o agenție de performance marketing lansată la începutul anului 2016 care aparține de 2Performant Network, companie ce deține și platforma de marketing afiliat 2Parale.

De ce trebuie să investești mai mulți bani în Facebook, Google și afiliere, față de email marketing? Ce specialiști internaționali ne recomandă Cosmin?

Citește acum interviul pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări!

GPeC: Agenția de performance marketing EDGE a fost lansată în luna ianuarie 2016. Care sunt planurile pentru primul an de activitate?

Cosmin Nastasă: Ne dorim că EDGE să devină un centru de cunoaștere legat de performanța în online, unde se adună cei mai deștepți oameni capabili să ofere soluții, într-un mod integrat. Dezvoltarea tehnologiei și prezența ei în viață oamenilor reprezintă un mediu ideal de dezvoltare a serviciilor EDGE.

Obiectivele noastre sunt de creștere a business-ului și poziționare în portofoliul marketerului, ca un suport real atunci când vorbim de livrarea și controlul rezultatelor. Ne dorim să fim partenerul principal al business-urilor cu planuri mari pe online.

Ce aduce nou această agenție pe piată și cum vă diferențiați față de concurență?

EDGE dorește să combine experiența oamenilor din afiliere și PPC, oferind o nouă perspectivă a livrării rezultatelor în online. Diferențiatorii noștri sunt pe mai multe niveluri:

  • Suntem o agenție de performance independentă (nu facem parte din grupuri de agenții, nu suntem asociați cu retaileri) cu acces direct la cea mai mare rețea de afiliere din România (2Parale);
  • Știm cum se livrează rezultate atât în e-commerce cât și în mediul corporate (de exemplu, campanii promoționale sau de imagine pentru business-uri care nu vând online);
  • Targetul nostru e reprezentat de oameni de marketing dornici a fi la curent cu soluțiile care să le aducă performanță – pe aceștia îi ajutăm să ajungă la rezultatele dorite, să fie superheroes;
  • Oamenii din EDGE sunt născuți și crescuți pe principiul performanței (al rezultatelor imediate, măsurabile). Din 2009 livrăm rezultate;
  • Suntem „on the edge” atunci când vine vorba de integrarea tehnologiei cu partea de comunicare pentru a obține rezultate în campaniile online;
  • Acoperim un spectru mai larg al canalelor de performanță și o arie geografică extinsă în afară granițelor României, prin asocierea cu rețeaua de afiliere 2Parale/ 2Performant.

De unde a pornit această agenție și ce resurse au fost necesare pentru a ajunge aici?

Totul a plecat de la ideea că, astăzi, marketing-ul de performanță nu mai înseamnă doar controlul precis al unui canal (fie că vorbim de Google, Facebook sau afiliere) ci de un plan complex în mijlocul căruia stă clientul. Înființarea EDGE este un parcurs normal de dezvoltare și schimbare a diviziei de PPC (care funcționa de câțiva ani în 2Parale) spre o agenție de performance integrată, prin adăugarea de servicii și competențe noi, o abordare strategică completă la nivel de livrare de rezultate, precum și orientare spre o categorie de clienți corporate.

Într-un alt interviu spuneai că în general 70-80% din bugetul de performance marketing este alocat către Facebook și Google. De ce se investesc așa de mulți bani în aceste canale, când email marketing-ul este pentru majoritatea cel mai performant canal de promovare?

Email marketingul este, într-adevăr, pentru cele mai multe business-uri, un canal cu performanțe ridicate. În schimb, este o sursă care nu alimentează business-ul cu noi clienți, bazându-se doar pe cei care și-au manifestat interesul unei legături pe email în urmă unei interacțiuni trecute. Iar pentru a genera clienți noi, unul din aspectele esențiale în creșterea unui business, există un cost – asociat de cele mai multe ori cu Facebook, Google, rețele de afiliere și alte surse de trafic cu acoperire mare a targetului. Un principiu economic de bază se aplică aici: costul achiziției de client va fi întotdeauna o mare parte din totalul costurilor acelui business.

Ce ne poți spune despre experiența ca jurat la Competiția Magazinelor GPeC?

Particip de câțiva ani că jurat în Competiția GPeC și tot timpul mi-am imaginat acest proces că fiind mai mult decât o competiție. E un examen de promovare în categoria „profesioniștilor”, similar cu sportivii participanți la jocurile olimpice. Dacă pe parcursul timpului am observat o îmbunătățire evidentă la nivel de produs, ceea ce m-a surprins este nivelul de determinare a participanților.

Care crezi că este cea mai mare greșeală pe care o fac magazinele online din România, atunci când vorbim de performance marketing?

Cred că sunt mai multe greșeli, fiecare din acestea având potențialul de a deveni cruciale:

  • dimensionarea investiției versus piață – ceea ce duce la imposibilitatea întâlnirii cu targetul;
  • abordarea focusată pe canal vs. abordarea integrată (unde modelul de atribuție poate schimba totul);
  • lipsa componenței de comunicare/ persuasiune/ diferențiere – până la urmă, un produs slab sau fără un avantaj competitiv, oricât de bun ai fi pe performance, se va vinde foarte greu;
  • lipsa răbdării – cele mai performante magazine au ajuns la un nivel ridicat de performanță în urmă creării unui mix propriu, construit în timp și bazat pe testare.

Ce bune practici ai observat în e-commerce?

În ultima perioadă, piață românească de e-commerce s-a îmbogățit dintr-un cumul de factori:

  • apariția business-urilor cu specific internațional;
  • specialiști de e-commerce tot mai bine pregătiți;
  • dezvoltarea soluțiilor din zonă tehnologică, tot mai capabile să ofere interacțiune customizata și optimizare;
  • maturizarea jucătorilor din piață – care mută focusul pe stabilizare a poziției în piață și creștere pe termen lung.

Toți acest factori au determinat oamenii de marketing să abordeze toate acțiunile de marketing performance planificat, strategic, profesionalist sau cu profesioniști, cu o susținere clară din partea companiei.

Ce specialiști internațional recomanzi comunității GPeC?

Avinash Kaushik, Jon Loomer


Ne vedem la GPeC Summit pe 25-26-27 Mai 2016!

Pe scena GPeC Summit vor urca nu mai puțin de 8 speakeri internationali – toti experți practicieni, recunoscuți la nivel global drept adevărate autoritați in E-Commerce si Digital Marketing: Alex Langshur (Co-Founder Cardinal Path & Director Emeritus Digital Analytics Association), Daniel Waisberg (Google Analytics Advocate), David Darmanin (Founder Hotjar)Karl Gilis (Co-Founder AGConsult), Marie Polli (Senior Optimization Strategist ConversionXL), Brian Dean(Founder, CEO and SEO Blogger Backlinko), Chris Hague (Communications & Marketing Manager ZoomSphere) și Paul Rouke (Founder & Director of Optimisation PRWD). Alături de speakerii internaționali vor urca pe scena GPeC Summit cei mai buni specialiști din Romania.

Biletele pentru GPeC Summit au fost puse in vanzare, existand si o Oferta Early-Bird, valabila pana pe 15 Mai 2016, inclusiv, potrivit careia un bilet pentru toate cele 3 zile de eveniment costa doar 147 euro (TVA inclus). Mai multe detalii despre politica de preturi, avantajele participarii, speakerii confirmati pana in prezent si inscriere, regasiti pe website-ul GPeC: http://www.gpec.ro/gpec-summit-mai.

gpec-fb-cover