Eugen Potlog, Conversion: Multe magazine online spun că au versiuni pentru mobil, dar nu sunt adaptate acestui mediu | VIDEO
Eugen Potlog, User Experience Specialist @ Conversion, ne povestește în acest interviu video despre competiția GPeC 2016, despre principalele probleme întâlnite la magazinele online, User Experience, piața din România și oferă magazinelor online sfaturi și sugestii pentru a-și îmbunătăți rata de conversie.
În cadrul companiei Conversion, Eugen a lucrat cu brand-uri importante, precum eMAG, Flanco, Banca Transilvania, BRD și multe altele. În iunie 2016 a obținut certificarea UX din partea Nielsen Norman Group (NN/g) – lider mondial în domeniul user experience.
„O mare parte din magazine online pe care le-am întâlnit la GPeC declară au o variantă de mobil a site-ului, dar de cele mai multe ori varianta deținută nu este optimizată pentru telefoanele mobile, conținutul nu este adaptat, iar informațiile livrate nu sunt cele de care au nevoie clienții.
Este luat site-ul de pe desktop și se folosesc de design-ul responsive pentru a face o versiune și pentru mobil . De fapt, conceptul corect este adaptive – magazinele online ar trebuie să se adapteze acestui mediu, nu doar să afișeze site-ul complet sub o altă dimensiune. De exemplu, sunt mulți clienți care intră de pe telefon pentru a găsi un contact – fie au o comandă în așteptare, fie au o nelămurire. În cazul acesta numărul de telefon trebuie să fie ușor de găsit și scos în față pe varianta de mobil. Vrei ca un posibil client sau un client actual să te poată contacta rapid.
Un alt exemplu, dacă ai un showroom sau un magazin fizic, clientul intră pe mobil pentru a afla locația și pentru a ajunge ușor la tine. La fel, trebui să scoți în față această informație în versiunea de mobil, eventual să-i oferi posibilitatea de a deschide adresa într-o aplicație de navigație”, povestește Eugen Potlog în interviul video oferit reporterului nostru Gabriela Bejan.
- „Am mai observat că multe dintre site-uri, atât cele mobil, cât și cele de pe desktop, afișează foarte multe informații clienților, îi derutează cu tot felul de detalii, iar unor clienți le este greu să afle care este pasul următor. Acest concept este numit paradox of choice.”
- „Prezentarea produsului este foarte importantă – fotografii calitative, imagini 360, video-uri. Descrierile de produs de cele mai multe ori sunt evident copiate de la producător. Se poate face o poveste la nivel de descriere, iar informațiile tehnice trebuie să fie afișate cât mai clar.”
- „Tool-urile gratuite pe care le folosesc magazinele trebuie folosite inteligent, nu doar instalate versiunile default. De exemplu, în Google Analytics trebuie instalat modulul de e-commerce, trebuie urmărite micro-conversiile, trebuie analizate cuvintele cheie care îi aduc pe utilizatori la tine și apoi optimizat conținutul în funcție de rezultate.”
Acestea sunt doar câteva din ideile prezentate de Eugen Potlog în interviul realizat în Noiembrie 2017 la GPeC SUMMIT. Vezi acum materialul complet pentru mai multe detalii! Sau salvează-l pentru mai târziu.
Înscrie magazinul tău online în Competiția GPeC 2017
Vrei un audit complex de site atât pe varianta Desktop, cât și pe Mobile? Îți audităm site-ul și întreaga prezență online prin peste 150 de criterii. Cei peste 20 de specialiști din juriul GPeC 2017 îți vor spune exact unde excelezi și mai ales, ce poate fi îmbunătățit la site-ul tău pentru a crește rata de conversie.
→ Înscrie-te acum în Competiția GPeC până pe 28 aprilie 2017 (inclusiv) la un preț special!
În plus, îți asiguri 1 loc gratuit la evenimentele GPeC Summit 16-17-18 Mai 2017 și Noiembrie 2017 și primești Marca de Încredere TRUSTED.ro, împreună cu sistemul de feedback Opinii de Încredere (gratuit pentru 12 luni).