Serviciile de livrare în puncte fixe, same-day delivery și plata prin mPOS. Un dialog cu Radu Stănescu (DPD România)
Cerințele consumatorilor în e-commerce sunt tot mai exigente și pun presiune pe companiile de curierat să inoveze de la an la an și să ofere servicii la standarde internaționale.
La GPeC SUMMIT am stat de vorbă cu Radu Stănescu, Director Comercial DPD România, despre starea pieței de curierat rapid din România și despre provocările din companie din ultimul an. Descoperă insight-urile lui în interviul de mai jos.
GPeC: Livrarea în puncte fixe a prins foarte bine în multe țări din Europa și de peste ocean. În România pare că nu are atât de multă tracțiune. Cum se vede asta din perspectiva DPD?
Radu Stănescu: Este adevărat că în alte țări din Europa și în America acest serviciu este utilizat de către consumatori. Cred cu tărie că orice schimbare majoră – și, până la urmă, implementarea unui serviciu de livrare la punct fix este o schimbare majoră în modelul de business al firmelor de curierat – necesită o perioadă de tranziție în care consumatorii trebuie să se adapteze din punct de vedere psihologic la noul serviciu.
Pentru a-i face pe consumatori să înceapă să utilizeze din ce în ce mai des acest serviciu, atât noi, firmele de curierat, cât și alți jucători din piață, cum sunt magazinele online sau băncile, ar trebui să investim puternic în comunicarea acestui serviciu, în special în a-i educa pe consumatori să înțeleagă modul de utilizare al lui. Deci e nevoie de timp, de investiții și de comunicare în piață.
GPeC: O altă așteptare firească pe piața internațională este same day delivery. Există vreo strategie pentru a ajunge și noi acolo unde se află magazinele online și curieratul la nivel internațional?
Radu Stănescu: Toată lumea își dorește să aibă same day delivery, să livreze coletul cât se poate de repede la destinatar. În acest an noi am livrat automatele DPD. Unele dintre ele se află în mall-urile din România, din București în special. Acest aspect oferă posibilitatea consumatorilor să ridice coletele inclusiv sâmbăta și duminica. Iar din punct de vedere al rapidității în livrare, am lansat în septembrie 2018 un serviciu care se numește DPD Standard 24h și care oferă siguranța că, între oficiile DPD, orice colet este transportat în maximum 24 de ore.
GPeC: O altă provocare pe care o are piața din România este plata cu cardul. Deși a fost cerută de foarte multe magazine, plata prin Mobile POS nu a fost implementată de atât de multe pe cât ne-am fi așteptat. Care ar fi explicația?
Radu Stănescu: DPD Group a organizat o cercetare de piață pentru România, din care a reieșit că aproximativ 60% din respondenți preferă în continuare plata prin ramburs, cash on delivery. Doar 40% din respondenți preferă metoda de plată prin utilizarea cardului, iar această metodă a scăzut față de anul trecut de la 46% la 40%.
Noi am fost primii care au lansat pe piață plata prin metoda mPOS (mobile point of sale). Pe baza analizelor pe care le-am făcut, am observat că tranzacțiile prin mPOS au crescut în România, iar aproape 80% din aceste tranzacții se întâmplă în București.
Dar, așa cum spuneam, atunci când implementează o schimbare, orice companie trebuie să fie pregătită pentru perioada de tranziție. Trebuie să investim în continuare în comunicare împreună cu magazinele online și cu băncile.
Vezi interviul integral pe YouTube. Nu uita să te abonezi la canalul de Youtube GPeC pentru a descoperi toate interviurile și clipurile noastre imediat ce sunt publicate.
GPeC 2019 este un eveniment powered by FAN Courier
Gold Partner: VTEX
Brought to you by: Orange
Eveniment susținut de: Cora, DHL, DPD, DWF, eMAG Marketplace, Frisbo, GTS, Luigi’s Box, New Black, Oracle
Radioul Oficial: Kiss FM
Hosting Oficial GPeC: Hosterion
Limousine Service: City Limo