PayPo, leaderul serviciilor de plăți amânate în Polonia, se lansează în România și se integrează cu MODIVO
Compania poloneză PayPo, leader pe segmentul Buy Now Pay Later (BNPL) în Polonia, anunță lansarea pe piața din România și dă startul integrării cu Modivo.ro. Obiectivul PayPo este de a oferi clienților magazinelor online o metodă alternativă de plată accesibilă. Această metodă le oferă un interval de 30 de zile în care pot face plata. Astfel, clienții primesc produsele și decid dacă își doresc să le păstreze, înainte de a le achita.
PayPo – metoda de plată inteligentă pentru e-commerce
Prin intermediul metodei de plată PayPo, clienții magazinelor online care aleg această opțiune au posibilitatea de a amâna plata pentru produsele din comandă cu până la 30 de zile, fără costuri suplimentare. Astfel, clienții pot decide, în confortul casei lor, după ce au primit cumpărăturile și au încercat produsele, dacă păstrează produsele și fac plata către PayPo În plus, în cazul unui retur fondurile aferente plății nu vor fi blocate.
Pentru magazinele online, integrarea cu PayPo oferă o modalitate de plată alternativă clienților, prin care își pot achita comenzile, generând o creștere a nivelului de loialitate a cumpărătorilor dar și a indicatorilor principali de performanță pentru business-urile din e-commerce. Compania poloneză raportează creșteri de până la 30% a valoarii medii a comenzilor și o scădere cu până la 20% a ratei de abandon a coșului de cumpărături în magazinele online care oferă clienților lor metoda de plată PayPo. “9 din 10 clienți care cumpără folosind PayPo ca metodă de plată revin pentru o comandă următoare. Observăm creșteri ale vânzărilor în toate industriile care au implementat soluția noastră, în special în fashion și footwear”, explică Radosław Nawrocki, CEO PayPo.
PayPo plănuiește extinderea în Europa Centrală și de Est odată cu lansarea în România
Segmentul de Buy Now Pay Later este în continuă creștere la nivel internațional, iar dezvoltarea rapidă a sectorului e-commerce în România creează premise bune pentru adoptarea acestei metode de plată alternative de către client. Fondată în 2016 de către Radoslaw Nawrocki (Founder & CEO PayPo), compania fintech PayPo este leader de piață în Polonia, deținând o cotă de piață de peste 80%, modalitatea de plata PayPo fiind deja folosită de peste 25000 de magazine online, cu peste 800000 de conturi active de clienți.
PayPo plănuiește să investească 50 milioane de euro în următorii ani în extinderea pe piața din Europa Centrală și de Est,extindere ce va începe cu piața din România. “Am ales piața din România pentru poziția strategică și pentru creșterea accelerată a acesteia din ultimii ani. Piața de e-commerce din România a depășit anul trecut 6 miliarde de euro, ceea ce o face tot mai atrăgătoare pentru comercianții care doresc să se extindă în Europa Centrală și de Est”, declară Radosław Nawrocki, CEO PayPo.
“Obiectivul nostru este să oferim publicului din România o metodă de plată inovatoare și să contribuim la educarea pieței pentru adoptarea acesteia. Planurile de extindere regională ale companiei în viitorul apropiat vor include și alte piețe din Europa Centrală și de Est. Este un plan asumat în care credem foarte mult pentru că suntem convinși de viitorul plăților inteligente și de necesitatea acestora”, continuă Radosław Nawrocki.
PayPo se integrează cu MODIVO în România
Opțiunea de plată PayPo este deja disponibilă în magazinul online de fashion MODIVO.ro, magazin deținut de grupul polonez CCC. MODIVO este un retailer online multibrand de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, care se află în continuă creștere datorită sinergiei din cadrul grupului și se pregătește pentru lansarea în mediul offline printr-un magazin fizic în București.
“Parteneriatul nostru cu PayPo pe piața din Polonia a început în anul 2021. Măsura în care clienții noștri aleg această metodă de plată crește în mod dinamic. În România clienții aleg preponderent să plătească ramburs (Cash-on-Delivery), deoarece doresc să vadă mai întâi comanda, iar acum au și o alternativă modernă prin care pot face acest lucru. Suntem convinși de faptul că această nouă metodă de plată va fi adoptată în piața din România și ne bucurăm să fim unul dintre primii jucători care propun această modalitate convenabilă de plată la dispoziția clienților români”, declară Agnieszka Urbańska, Head of Payments MODIVO SA.
Vrajeala. Pana nu platesti catre paypo nu primesti produsele (asta prin epantofi). Si nu iti spune nimeni aspectul. Astepti ca p**** coletul si nu mai vine pt ca n ai platit, defapt. In plus, o singura data poti folosi serviciul, pana cand faci plata, si tot asa. Not helpful.
As dori sa folosesc serviciul pay po plăti amânate pe maga,inul on line modico, dar nu am găsit aceasta opțiune la modalitatea de plata. Mulțumesc!
Daca magazinul in cauza nu are implementata aceasta optiune, nu se va regasi printre optiunile de plata de care dispune un client