Plățile online au înregistrat o creștere spectaculoasă de 62% ajungând la 148,4 milioane euro în primul trimestru al anului

crestere plati online 2016Potrivit ultimelor cifre furnizate în exclusivitate de RomCard pentru GPeC, plățile online prin card au înregistrat o creștere de 62% în primele 3 luni ale anului, comparativ cu aceași perioadă a anului trecut. Doar în primul trimestru din 2016 s-au procesat plăți online în sistemul 3D Secure în valoare de 148,4 milioane de euro, comparativ cu 91,2 milioane de euro procesate în primul trimestru din 2015.

Numărul de tranzacții online prin card a crescut semnificativ în fiecare din lunile ianuarie, februarie și martie 2016, depășind pragul de 1,1 milioane de tranzacții lunar, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015 când media numărului de tranzacții se cifra la aprox. 780.000 de tranzacții/lună.

Potrivit oficialilor RomCard, creșterile au strânsă legătură cu scăderea comisioanelor de interchange anunțate public de către Cătălin Crețu, directorul general pentru România, Croația, Malta și Slovenia al Visa Europe, la evenimentul de e-commerce GPeC din 24 Noiembrie 2015.

„Din semnalele noastre, odată cu scăderea comisioanelor de procesare, tot mai multe magazine online importante au început să încurajeze realmente plățile online prin card. Pentru un comerciant, o cumpărătură achitată online prin card este ideală pentru că îi scade costurile logistice (telefoane de confirmare, timp, salariile personalului din call-center etc.) și, mai ales, este – de cele mai multe ori – o tranzacție sigură (riscul refuzului coletului la ușă de către client este mult mai mic). Datorită scăderii comisioanelor de procesare, tot mai multe magazine își permit acum să încurajeze plata prin card, deci ne putem aștepta la creșteri semnificative în viitorul apropiat” – spune Andrei Radu, CEO-ul GPeC.

Ultimele cifre de piață, statistici, particularități ale industriei și perspective asupra e-commerce-ului românesc vor fi discutate împreună cu cele mai importante companii de profil în cadrul panel-ului de dezbatere de la GPeC Summit din ziua de 25 Mai 2016. Invitați la discuție sunt: Tudor Manea (General Manager eMAG), Adrian Urdă (Vicepreședinte Altex), Marius Costin (CEO PayU) și Antonio Eram (CEO Netopia mobilPay).

GPeC Summit May 25-26-27 E-CommerceDoar câteva zile până când expiră oferta Early-Bird pentru înscrierile la GPeC Summit

GPeC Summit este cel mai important eveniment de e-commerce din România, ajuns la a 11-a ediție anuală. Evenimentul se va desfășura în zilele de 25-26-27 Mai 2016, la București și este dedicat tuturor celor care lucrează în e-commerce sau antreprenorilor care își doresc să pornească o afacere online.

Prețul unui bilet de acces la GPeC Summit pentru toate cele 3 zile de eveniment este de doar 147 euro cu TVA inclus dacă doritorii iși achiziționează biletele până cel mai târziu duminică, 15 Mai 2016, ora 23:59. Ulterior, prețul standard valabil în perioada 16-22 Mai devine 207 euro.

Agenda întregului eveniment poate fi consultată pe website-ul evenimentului, iar înscrierile la GPeC Summit se fac completând formularul online: http://www.gpec.ro/inscriere-gpec-summit-mai/

 

_________________________

GPeC 2016, editia de 11 ani, este un eveniment powered by FAN Courier – liderul pietei de curierat din Romania

Eveniment sustinut de: Allpacka.ro, ALTEX, AVON, Competence Call Center, ContentSpeed, DPD, DWF, Frisbo, Garanti Bank, Mediapost Hit Mail, Microsoft, New Black, NewsMAN, Online-Online.ro by Credius, Oracle, Orange, PayU, SALESmanago, Simartis, Retargeting.biz, Visa, Zitec

Recommended Payment Processor Partner: mobilPay

Limousine Service: Citylimo

Cu sprijinul: 2Parale, AdvancedIdeas, Agile Media, Alin Dobrin Photo, Alisia ENCO, Canopy, ECOMpedia, easyhost, enRose, Infinity Trophy, Marketizator, Silkweb, TRUSTED.ro, WebDigital, White Image, Zelist

Mandri sa fim sustinuti de:

Bloggeri parteneri: Adrian Gabriel Orbai, Alin Vlad, Andra Zaharia, Auras Mihai Geambasu, Carmen Albisteanu, Claudia Tocila, Corina-Maria Scheianu, Cristian China Birta, Cristian Iosub, Cristina Chipurici, Elena Ciric, Fulvia Meirosu, George Hari Popescu, Ionut Bunescu, Lavinia Biberi, Marius Ovidiu Calugaru, Madalin Blidaru, Olivian Breda, Ovidiu Balcacian, Sabina Cornovac

Parteneri media: AdHugger, AGORA, ANIS, ARIES, Business Days, Business Woman, Cariere, Comunicate de Afaceri, Comunicate de Presa, CTRL-D, ECOMJOBS, Femei In Afaceri, FNTM, HowToWeb, HRB Trends, IAB Romania, IQads, Institutul de Marketing, Jurnalul de Afaceri, Lumea SEO PPC, Magazinul Progresiv, Manager.ro, MarketingFocus, NewEditionNews, Romania Pozitiva, Shopmania BIZ, Softlead, SMARK, Startups.ro, TechCafe, TechHub, Ziua de Constanta