Bilanț 2Performant: creșteri semnificative de Black Friday 2019

De Black Friday piața de e-commerce a înregistrat o creștere semnificativă în vânzări și trafic față de anul trecut, atât din trafic organic, cât și plătit. Prietenii de la 2Performant au făcut publice rezultatele din perspectiva marketingului afiliat din perioada 14-17 Noiembrie 2019.

Click-uri: 1,9M (în creștere cu 2,4% față de 2018)

Vânzări: 41,4K (în creștere cu 15,3% față de 2018)

Lead-uri: 2,9K (în creștere cu 218.3% față de 2018)

Valoarea vânzărilor: 2.56M EUR (în creștere cu 20,4% față de 2018)

Rata de conversie: 2,22% (creștere de 13% față de 2018, când a fost de 1,95%) – 2,51% pe desktop și 1,85% pe mobil

Cele mai multe vânzări s-au înregistrat vineri dimineață între 09.00-11.00 și vineri seara între 21.00-23.00, dar un volum mare de trafic s-a înregistrat și joi începând cu ora 00:00, când multe magazine își începuseră deja promoțiile. Cumpărătorii au intrat pe site, au făcut research, și-au adăugat produsele preferate în coș și au revenit vineri dimineață pentru a finaliza comanda și, din nou, seara după terminarea programului de lucru. Multe magazine online și-au adaptat ofertele în funcție de acest comportament, astfel încercând să determine clienții să revină pe site.

black friday affiliate

Cele mai multe vânzări s-au înregistrat în categoriile IT&C, Fashion, Cărți și Filme & Muzică, iar creșteri semnificative față de anul trecut le-au avut categoriile Beauty (108%), Casă & Grădină (69.5%) și Produse pentru Animale (47%).

Comanda medie a fost de 295.4 lei, cu 4,4% mai mult decât în 2018. Comanda medie venită de pe desktop a fost de 358,3 lei, iar de pe mobil 253,7 lei – de aici observăm că românii preferă să comande produse cu valoare mai mare de pe desktop, unde pot urmări mai ușor detaliile și specificațiile produselor. Comenzile de pe mobil au mers către categoriile Fashion și articole pentru copii, unde comanda medie este în general mai mică, sunt achiziții de impuls sau produse cu durată mai scurtă de viață decât, spre exemplu, din categoria IT&C.

Este primul an în care, totuși, comenzile de pe mobil (63.9%) și procentul valoarea totală a comenzilor (55.7%) le-au depășit pe cele venite din desktop. Pentru cei interesați de toate detaliile evoluției Black Friday, 2Performat a făcut publice statisticile AICI.