Criteriile de evaluare GPeC 2017 dezvăluite (III) – astăzi, SEARCH (funcția de căutare internă)

Continuăm să publicăm criteriile prin care vor fi evaluate magazinele online care aleg să se înscrie la GPeC 2017. Astăzi ne oprim asupra funției de căutare internă din site (Search) pentru care este recomandat să fie întrunite minimum cele 10 criterii de mai jos.

Precizare: funcția de căutare internă se aplică majorității site-urilor de e-commerce, dar nu este obligatorie pentru toți: de pildă, există magazine online care comercializează doar câteva produse, toate accesibile și vizibile dintr-o singură pagină (–> nu se justifică funcția de Search). Un alt exemplu frecvent întâlnit pot fi și site-urile de turism, unde bara de search este deseori înlocuită cu opțiuni de căutare – așadar sunt lucruri care diferă în funcție de natura business-ului, deci nu trebuie tratate mot-a-mot.

Nu uita: doar astăzi până la ora 23:59 îți mai poți înscrie magazinul online în Competiția GPeC 2017 la cel mai mic preț: 299 EUR + TVA în loc de 359 EUR, cât va fi prețul începând de mâine. Așadar, dacă vrei un audit complex al site-ului tău (peste 150 de criterii de evaluare) atât pentru varianta de Desktop, cât și pentru Mobile – astăzi este momentul să completezi formularul de pe site-ul nostru pentru a beneficia de prețul redus.

Criterii de evaluare GPeC 2017 – SEARCH

1. Search Bar amplasat pe centru, în partea superioară a site-ului (recomandat chiar în header) – în ultimii ani s-a produs o schimbare în comportamentul utilizatorilor care erau obișnuiți să găsească bara de search în colțul din dreapta-sus al site-urilor, motivul fiind amplasarea câmpului de căutare pe centrul paginii de către motoarele de căutare.

2. Search Bar sticky, accesibil indiferent cât de jos s-ar afla utilizatorii într-o pagină – un search bar omniprezent salvează timp și oferă conveniență utilizatorilor care navighează în site și sunt în josul unei pagini. În plus, potrivit unui studiu al Smashing Magazine încă din 2012, 100% din testeri au preferat meniurile sticky, chiar dacă nu au știut să explice concret de ce. Recomandăm lecturarea articolului “Sticky Menus Are Quicker To Navigate

3. Câmp de căutare cât mai generos – potrivit Nielsen Norman Group, câmpul de căutare trebuie să permită minimum 25 de caractere vizibile de la un capăt la altul (adică expresii de 3-4 cuvinte). Însă, cu cât câmpul de căutare este mai mare, cu atât mai bine, pentru că utilizatorii s-au obișnuit să tasteze expresii lungi de căutare – obișnuința vine din căutările de zi cu zi pe motoarele de căutare.

Exemplu: Câmp de căutare extrem de generos la Amazon.com

SearchBar_Amazon

4. Text intuitiv – by default în câmpul de search – însoțit de butonul “Caută” (are rolul de a ajuta utilizatorii să înțeleagă rapid scopul funcției de search – ex.: “Caută produsul dorit”, “Enter Keyword or Model Number” etc.)

5. Funcție de Autocomplete (popularea cu rezultate în mod dinamic, direct în câmpul de căutare, pe măsura tastării expresiei de căutare – ajută utilizatorii să identifice mai ușor produsul)

Exemplu: la introducerea literelor “proc” în câmpul de search, apar deja sugestii pentru “procesor”.

eMAG Autocomplete

6. Filtre în search care să ajute la identificarea categoriilor în care poate fi regăsit produsul căutat (în exemplul de mai sus, pe lângă funcția de autocomplete care sugerează termenul “procesor” doar la introducerea literelor “proc”, se pot observa și sugestiile de categorii în care utilizatorul poate găsi produsul căutat).

7. Funcție de search care să întoarcă rezultate relevante, inclusiv în funcție de atributele produsului căutat de utilizator. Ultimele tendințe în e-commerce arată că utilizatorii folosesc tot mai des căutările detaliate, în expresii de cuvinte – ex.: “pantofi bărbați piele maro”, iar magazinele online trebuie să ofere rezultate relevante în urma căutărilor bazate pe atributele produsului.

8. Informații despre disponibilitatea și prețul produselor (cel puțin) pe pagina cu rezultatele căutării

9. În cazul căutărilor care nu întorc rezultate (de tipul “nu am găsit niciun produs”), magazinele trebuie să încurajeze dialogul cu utilizatorul, oferindu-i instrumente ajutătoare cu scopul de a-l ține pe site (exemple, fără a ne limita la acestea: informații de contact, produse similare cu cel căutat de utilizator, best sellers, recomandări despre cum să caute mai bine, un link către homepage, un sitemap etc.)

10. Recunoașterea erorilor comune de scriere (search handling of common misspellings) și sugerarea în Search a variantelor corecte de a scrie respectivele cuvinte (spre exemplu, dacă utilizatorul tastează “capucino”, magazinul trebuie să îi ofere rezultatele căutării pentru “cappuccino” sau dacă utilizatorul tastează “maus”, magazinul îi oferă rezultatele căutării pentru terminologia corectă “mouse”)

Vrei un audit complex ca să afli exact ce e bine și, mai ales, ce poți îmbunătăți la site-ul tău? Înscrie-te la GPeC 2017 astăzi, 31 Martie, până la ora 23:59 și ai parte de cel mai mic preț – 299 EUR + TVA!

 

______________________________________________________