ePlan – Freshful by eMAG: Cea mai nouă platformă de livrare online pentru produse alimentare proaspete din România
Freshful este cel mai nou proiect dezvoltat de eMAG, o platformă de livrare online din stoc propriu pentru produse alimentare și de uz casnic. Andrei Popescu, General Manager Freshful, a vorbit în cadrul emisiunii ePlan by Știrile ProTV despre lansarea proiectului și despre piața de comerț online cu produse alimentare.
Andrei Popescu are experiență îne-commerce și vânzări și a fost consultant pentru una din firmele Big Four. Face parte din echipa eMAG de 7 ani și a condus operațiunile eMAG Bulgaria inițial din postura de Director Comercial, iar mai apoi de Country Manager. În 2021 a preluat rolul de General Manager al Freshful și lucrează alături de o echipă de 200 de angajați.
Piața de comerț alimentar din România are o valoare de 25 de miliarde de euro, fiind și cea mai mare dar, în același timp, una constantă și fără fluctuații de creștere. Excepția de creștere double-digit s-a produs la începutul pandemiei, în 2020, când populația a cumpărat stocuri mari de produse.
Pandemia a forțat oamenii să migreze către online cu o oarecare reticență de a comanda produse proaspete. Iar dacă înainte piața online de alimente reprezenta sub 1% din întreaga verticală, după un an și jumătate a reușit să ajungă la aproximativ 2%.
”Dacă ne uităm mai spre vest, spre țările mai dezvoltate – și dăm aici exemplul UK, acolo penetrarea online-ului în piața alimentară este de aproximativ 20%. Asta înseamnă că online-ul în România are un mare potențial și vedem cum contribuie cu o creștere puternică în piața alimentară și segmentul este destul de dinamic, vedem multe mișcări în piață în zona aceasta.” a completat Andrei Popescu.
Proiectul Freshful a venit ca soluție la nevoia oamenilor de a comanda online alimente proaspete cu livrare rapidă. Este un model unic în România prin prisma faptului că funcționează ca un supermarket online independent și livrează din stoc propriu, cu flotă proprie de mașini cu temperatură controlată.
”Suntem un hipermarket online, adică de la 15.000 de produse în sus, cam de 3 ori cât are un magazin de la colțul blocului sau un supermarket mediu, produse care se găsesc în depozitul nostru frigorific, în apropierea Bucureștiului. Este poziționat strategic, atfel încât să ajungem rapid cam în orice parte a Bucureștiului. Și nu e vorba doar de produse – majoritar alimente, dar găsim și produse nonalimentare – este vorba și de un nou concept relativ nou pe piața din România. Este vorba despre ”piramida inversă” – astfel încât noi avem atât produsele mass market, brandurile cunoscute de toată lumea, cât și produse exclusive, care se află în vârful piramidei, produse pentru care, în mod normal, ai face un efort suplimentar de a le cumpăra. Și misiunea noastră este de a oferi unui consumator un coș complet, dintr-un singur click, astfel încât să nu fie nevoit să meargă în cinci locuri diferite.” a detaliat Andrei.
Un alt diferențiator pentru Freshful este colaborarea cu producători locali și fermieri. În prezent sunt aproximativ 500 de furnizori, iar echipa intenționează să extindă lista în continuare. E important de menționat că platforma nu funcționează ca marketplace, ci produsele sunt cupmărate de la producători și vândute clienților Freshful direct din depozit.
Andrei a vorbit în continuare despre opțiunile de comandă pentru clienți în aplicație, despre brutăria integrată în depozitul Freshful, dar și despre rolul pe care și-l asumă în educarea publicului în privința alimentației sănătoase și planuri de dezvoltare la nivel național.
Urmăriți interviul integral și exclusiv pe site-ul ȘtirileProTV.ro!