Inscrierile magazinelor online la GPeC 2012 incep in aprilie
Structura si etapele celei de a VII-a editii a Galei Premiilor eCommerce au fost definitivate. Ca in fiecare an, am pregatit noi surprize si, in acelasi timp, am pastrat multe din elementele extrem de apreciate de anul trecut.
Desi n-a fost deloc usor sa organizam GPeC 2011 timp de 8 luni iar la momentul respectiv ne-am jurat sa nu mai repetam experienta, iata ca… GPeC 2012 pastreaza aceeasi structura de competitie dpdv al intervalului de timp. De ce? Chiar daca e dificil, e singurul mod de a avea o competitie in adevaratul sens al cuvantului, urmarind evolutia magazinelor inscrise pe o perioada lunga de timp.
Asadar, prima informatie publica si importanta despre GPeC 2012 este: inscrierea magazinelor online in competitie incepe in luna aprilie a.c. iar perioada de inscrieri dureaza aprox. 1 luna. Pregatiti-va, deci, site-urile si tineti cont ca aprilie reprezinta startul GPeC 2012 in cazul in care mai aveti lucruri de pus la punct.
In alta ordine de idei, in perioada imediat urmatoare baietii de la UIS (carora le multumesc anticipat pentru sprijin) vor incepe lucrul la noua versiune a gpec.ro. Totusi, blogul GPeC va fi activ permanent si va recomandam sa il urmariti frecvent pentru ca vom comunica multe informatii noi despre editia in curs.
De asemenea, nu uitati sa dati follow pe twitter @gpecro si pe pagina oficiala de facebook la www.facebook.com/GPeCro.