Retargeting a devenit partener PrestaShop

2019 a fost un an cu multe vești bune pentru Retargeting – au încheiat un parteneriat cu PrestaShop, iar tool-ul de automatizare a adus noi clienți de business din România și de pe piața internațională. Am vorbit despre toate acestea în detaliu cu Rareș Bănescu, fondatorul Retargeting.

În primul rând, am vrut să știm care a fost evoluția Retargeting din ultimul an și am aflat că au devenit prima agenție din Europa de Est care a obținut certificare Facebook. A devenit, de asemenea, și Google Premier Partner.

Ca expunere pe partea internațională, au adăugat o piață nouă, cea din Grecia, iar Rareș e foarte mulțumit de cum performează.

În ceea ce privește produsul, aflăm că este într-un proces constant de îmbunătățire, din dorința de a oferi clienților Retargeting un tool pe care să îl folosească cu plăcere și cu încredere în performanțele lui.

Retargeting nu fac, așa cum am fi tentați să credem, doar  retargeting, ci automatizează și digitalizează procesele pe care în general le fac agențiile de PPC sau performance media. Pe lângă tool-ul de automatizare al campaniilor pe care îl pun la dispoziția clienților, Retargeting și-au propus misiunea de a educa clienții astfel încât să afle ce soluție sau ce strategie de business în e-commerce este în avantajul lor.

Cum văd echipele din magazinele online sau agenții procesul de automatizare? ”Gândește-te că noi venim cu o aplicație să o vindem către niște oameni pe care, practic, îi înlocuim. Nu mai munci tu, folosește aplicația asta. În primă fază, într-adevăr, există o reticență. Însă, după o perioadă de testing, sau după o perioadă de teasing așa, încep să vadă beneficiile. Pentru că beneficiile nu sunt raportate doar la resursa umană, sunt raportate și la performanță”. Rareș a observat că termenul ”marketing automation” a avut o creștere în Google Trends în ultimii 3 ani, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai multe bunsiness-uri sunt interesate să automatizeze procesele de marketing.

Retargeting au devenit recent parteneri PrestaShop – sunt prima și singura companie românească la ora actuală care a încheiat acest parteneriat. PrestaShop este un software open-source de tip freemium dedicat site-urilor de e-commerce. Planul de a deveni parteneri PrestaShop a pornit cu 5 ani în urmă, au studiat condițiile de parteneriat și au decis că nu sunt încă pregătiți. Astfel au continuat să se dezvolte mai întâi pentru a se alinia cu aceste condiții. ”Pentru clienți înseamnă o rapiditate în implementarea noastră și o validare a business-ului nostru” ne spune Rareș, menționând că a fi partener PrestaShop nu este chiar un lucru ușor. Aflăm și că, până la finalul anului, PrestaShop va deveni cel mai mare partener al Retargeting.

Pe final, ce am mai aflat a fost că revenue-ul generat pe piețele externe a crescut, chiar ajungând să-l depășească pe cel din România. Pentru Retargeting, revenue-ul din România a ajuns în 2019 sub 50% din cel total. ”Dacă anul trecut eram 75% România, 25% alte țări, acum cred că suntem sub 50% în România și mai mult de 50% extern.”

 

Nu uitați să vă abonați la canalul de YouTube GPeC pentru mai multe interviuri și noutăți din e-commerce!


GPeC 2019 este un eveniment powered by FAN Courier

Gold PartnerVTEX

Brought to you by: Orange

Silver Partner: Retargeting

Partener al Competiției Magazinelor Online: Carrefour

Eveniment susținut deBrandGSMDPDDWFeMAG MarketplaceFrisboGTSKiehl’sLuigi’s BoxMOLOSONew BlackRTB HouseSEPHORA

Refreshed by: PEPSI

Official Coffee: NESPRESSO

Official RadioKiss FM

Official HostingHosterion

Limousine ServiceCity Limo