9 tool-uri prin care îți poți analiza competitorii
Consumatorii au fost și vor rămâne întotdeauna exigenți: nu trec de primele câteva rezultate pe Google, își doresc o bună asistență la cumpărături indiferent de canalul pe care se află și vor alege întotdeauna cele mai bune oferte. De aceea, analiza competiției este indispensabilă pentru crearea unei strategii de business. Mai jos găsești 9 tool-uri care te ajută să faci o analiză detaliată a concurenței în e-commerce.
1. Google – Aici îți vei găsi nu doar competitorii ci și consumatorii. Astfel, vei putea analiza strategiile competitorilor tăi și poziționarea acestora, dar în același timp vei putea analiza și comportamentul online al utilizatorilor.
Pentru aceasta ai nevoie de cuvintele cheie care convertesc bine și sunt relevante pentru afacerea ta. Apoi cauți aceste cuvinte pe Google și notezi care sunt competitorii aflați pe prima pagină și care dintre ei se aseamănă cu tine.
În etapa de analiză va trebui să identifici punctele forte și punctele slabe ale fiecărui competitor. Iată o listă de întrebări care te pot ajuta să identifici mai ușor punctele forte ale concurenței:
- Care este mesajul unic de vânzare (USP)?
- Cum sunt setate prețurile produselor? Oferă prețuri competitive sau mai mari decât media pieței?
- Cât de des desfășoară promoții?
- Cum gestionează conținutul (imaginile și descrierea produselor)?
- Care sunt politicile de expediere și retur?
- Cum oferă suport clienților? Chat live, poștă sau telefon?
- Cum arată procesul de check-out?
- Cum sunt poziționate mesajele de call to action?
- Folosesc pop-up-uri pentru a colecta adrese de email?
- Au un site optimizat pentru mobil?
- Cum gestionează platformele de social media? Cum se poziționează? Cum interacționează cu publicul pe social media?
- Au un blog? Cât de des postează?
Kompyte – oferă un șablon de analiză a competiției și un ebook cu pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a-l completa.
2. SimilarWeb – Analizează traficul de pe site-urile competitorilor
Dacă știi ce surse atrag cel mai mult trafic pe site-urile competitorilor tăi vei ști în ce direcție să îți concentrezi eforturile de marketing. Uită-te la sursa de trafic, localizarea traficului, traficul prin referințe (referrals), traficul lunar și indicatorii KPI: vizitatori noi, pagini, sesiuni etc.
3. SpyFu – Monitorizează cuvintele cheie organice și plătite ale concurenței
O analiză a cuvintelor cheie folosite de concurență și clasarea acestora în paginile de rezultate te va ajuta să generezi idei de cuvinte noi, mai eficiente. De asemenea, vei înțelege mai ușor cât de mature sunt strategiile competitorilor și cum se poziționează aceștia. Clasamentul cuvintelor cheie oferă, de asemenea, și o viziune asupra modului în care comportamentul consumatorului evoluează în timp și te ajută să te adaptezi la schimbarea tendințelor în căutarea organică.
Același principiu se poate aplica și în cazul căutării plătite. Folosind Google sau tool-uri de inteligență competitivă poți determina bugetul lunar al competitorilor.
4. Ahrefs – Analizează backlink-urile folosite de competiție
Pentru a te putea clasa deasupra competiției în motoarele de căutare ai nevoie de un istoric de backlink. De asemenea, și analiza profilurilor de legătură ale concurenței poate dezvălui informații prețioase. Prin construirea de link-uri pe site-urile apropiate ca și industrie, care fac deja legătura către site-urile competiției, vei putea apărea în același context în care apar și competitorii tăi.
5. Mention & Quintly– Analizează prezența competitorilor tăi pe Social Media
Social Media este indispensabilă pentru e-commerce deoarece utilizatorii își petrec o bună perioadă de timp pe aceste platforme. Pentru a înțelege mai ușor peisajul Social Media în industria în care activezi, ajută-te de următoarele întrebări:
- Ce platforme de Social Media folosesc competitorii mei?
- Câți urmăritori au? Cum se schimbă acest număr în timp?
- Care este frecvența postărilor?
- Ce tip de postări au un engagement ridicat?
- Ce fac bine pe Social Media? Ce nu fac bine pe Social Media?
- Care sunt subiectele de discuție în industria în care activez?
- Ce influenceri vorbesc despre brandul meu sau despre concurenți?
6. Prisync – Urmărește evoluția prețurilor competitorilor tăi
Având în vedere mărimea pieței de e-commerce, competiția este extrem de dură în special în ceea ce privește cele mai mici prețuri. De asemenea, deoarece utilizatorii au la dispoziție o varietate largă, nu vor ezita să aleagă cea mai bună ofertă. Iată de ce monitorizarea prețurilor competiției este importantă:
- Mai mult de 60% dintre utilizatori consideră că prețul este primul criteriu care influențează decizia de achiziție
- Aproximativ 90% dintre utilizatori vânează cele mai bune oferte
- 54% dintre dintre utilizatori vor abandona coșul de cumpărături dacă găsesc aceleași produse la un preț mai mic pe site-ul competitorilor
- În medie, un utilizator vizitează cel puțin trei site-uri înainte de a achiziționa.
Urmărind prețurile concurenților îți vei putea determina poziția reală pe piață și, pe măsură ce colectezi mai multe date despre fluctuația prețurilor, vei putea anticipa mai bine evoluția pieței. Folosind aceste date îți poți gândi strategia de stabilire a prețurilor.
7. Buzzsumo – Analizează strategia de content marketing a competiției, mențiunile și distribuirile acesteia
Poți începe cu cel mai de succes conținut al competiției pentru a vedea care sunt subiectele de interes și cuvintele cheie care atrag publicul țintă. Printr-o analiză mai amplă poți afla și care este formatul și lungimea optimă pentru a menține vizitatorul pe site. Având aceste informații îți poți adapta propria strategie.
8. Kompyte – Monitorizează continuu site-ul competiției pentru a detecta modificările
Întotdeauna este bine să ții pasul cu schimbările pe care concurenții tăi le fac pe site-urile lor pentru a afla despre care sunt produsele pe care aceștia le promovează, ce schimbări aduce fiecare sezon, dacă există schimbări la nivel de design al site-ului etc.
9. Owletter – Analizează newsletterele competitorilor
Email Marketingul este cea mai eficientă metodă de comunicare în e-commerce. Majoritatea magazinelor online își promovează noile produse, oferte sau articole prin intermediul newsletterelor. Iată ce trebuie să știi pentru a fi cu un pas înaintea competiției:
- Frecvența de livrare: zilnică, săptămânală, lunară etc.
- Tipul de informații: promoții, descrieri de produse, articole, imagini etc.
- Formatul: densitatea imaginilor, lungimea textelor, dimensiunile, link-urile folosite, CTA-urile etc.
Acestea sunt doar câteva dintre instrumentele pe care le poți folosi pentru a monitoriza activitatea competitorilor. Cu ajutorul lor îți vei forma o imagine completă asupra activității acestora și a pieței astfel încât să îți poți crește afacerea.
Competitorii se pot analiza si prin intermediul parerii consumatorilor. In acest sens cred ca https://FeedCheck.co poate face parte din lista ca tool pentru analizat review-urile competitiei.