Interviu Steven Hoober: despre Mobile UX și importanța studiilor de piață

steven hoober gpec

User experience-ul de pe mobil încă este un lucru pe care magazinele online trebuie să îl optimizeze și asupra căruia să facă mai multe cercetări. Steven Hoober, expert în Mobile UX, este renumit la nivel internațional pentru studiile în mobile user experience pe care le derulează permanent și pentru că este cel care a creat interfețele de search și web pe mobil pentru brand-uri ca Google și Samsung. A stat de vorbă cu noi după prezentarea sa din cadrul GPeC Summit – Mai 2019 și am discutat despre ”cum se fac lucrurile așa cum trebuie”.

Rezumând discursul din prezentare, Steven spune că mobile-ul este deja o chestiune din prezent, iar business-urile ar trebui să țină cont de datele înregistrate pe parcursul timpului și să nu mai construiască platforme de mobil conform paradigmelor pentru desktop. Aflăm că există o serie de instrucțiuni (datând încă din anii ‘90!) pentru organizarea conținutului de mobil bazate pe cercetări concrete, unele din ele derulate chiar de Steve.

E necesar ca brand-urile să se concentreze pe nevoile consumatorilor atunci când construiesc un magazin online pentru mobil, trebuie să adapteze design-ul în funcție de cum citesc oamenii pe ecranul de desktop versus cum citesc pe cel de mobil. Pe desktop, oamenii citesc la fel ca pe hârtie, de sus în jos, în timp ce pe mobil privirea cade inițial pe centrul ecranului. Business-urile ar trebui să acorde mai multă atenție acestui comportament și să facă cercetări în ceea ce privește aplicabilitatea design-ului, să facă ”muncă de teren” în magazine fizice, să observe cum interacționează oamenii cu personalul magazinului, ce întrebări pun și cum iau decizia de a cumpăra un produs. După ce adună toate informațiile din cercetări calitative și cantitative și din datele analitice ale website-ului, magazinele online ar trebui să învețe cum să facă experiența digitală mai umană pentru utilizatorii site-ului.

 

 

Steven ne mai atrage atenția asupra unor greșeli pe care le fac companiile atunci când conduc cercetări. Unele din ele sunt cercetările tip focus group sau sondaj de opinie, care ”depind în foarte mare măsură de experiența și influența intervievatorului”. Ce le sfătuiește el pe brand-uri să facă este cercetarea observațională, în care oamenii sunt doar observați și lăsați să interacționeze cu produsul.

Magazinele online mari din Europa de Vest au făcut deja tranziția către aplicații mobile, iar Steven ar vrea să vadă și în Est cum din ce în ce mai multe website-uri vor fi optimizate pentru mobil și vor evolua ulterior către a avea propria aplicație, mai ales brand-urile mari care își permit o astfel de investiție pe termen lung.

Află mai multe detalii despre cercetările lui Steven Hoober și recomandările lui pentru zona de Mobile UX în interviul integral de pe YouTube. Nu uita să te abonezi la canalul de YouTube GPeC pentru mai multe interviuri și noutăți din e-commerce!

 


GPeC 2019 este un eveniment powered by FAN Courier

Gold Partner: VTEX

Brought to you by: Orange

Eveniment susținut de: Cora, DHL, DPD, DWF, eMAG Marketplace, Frisbo, GTS, Luigi’s BoxNew Black, Oracle

Radioul Oficial: Kiss FM

Hosting Oficial GPeC: Hosterion

Limousine Service: City Limo