Știrile și resursele săptămânii din e-commerce & digital marketing #19

Începem săptămâna cu știri optimiste din industria e-commerce, despre investiții în transportul ecologic, dezvoltarea serviciilor pentru comercianții online, noi jucători intrați pe piața locală, dar și alte resurse pentru UX, SEO și promovarea pe Social Media.

DHL Express dezvoltă prima rețea de avioane complet electrice pentru transport cargo, în parteneriat cu Eviation, companie specializată pe fabricarea avioanelor electrice. Acestea vor fi funcționale începând cu 2024.


Compania Amazon a fost amendată de UE cu 146 milioane de Euro pentru încălcarea GDPR.


Payten achiziționează pachetul majoritar de acțiuni din ContentSpeed. Cei doi acționari vor accelera dezvoltarea soluțiilor existente, dar și noi servicii dedicate comercianților online din România și Spațiul Economic European.


FintechOS, startup-ul românesc furnizor de soluţii digitale pentru industria financiară (lansat în 2017 de Teodor Blidăruş şi Sergiu Neguţ), a atras o investiţie de 10 milioane dolari de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale.


ThredUp, una dintre cele mai mari platforme online second-hand de fashion, a cumpărat platforma Remix, prezentă și pe piața online din România. Achiziția va fi finalizată în ultimul trimestru al anului.


Instagram extinde durata unui Reel de la 30 la 60 de secunde. Decizia vine la scurt timp după ce TikTok a extins durata clipurilor pe platformă și în contextul în care YouTube pune la dispoziție tot 60 de secunde în YouTube Shorts.


Analiză Planable: Brandurile se îndepărtează de platformele tradiționale de social media, dar Instagram crește cu 58%. Facebook, LinkedIn și Twitter au înregistrat scăderi în numărul de postări pe utilizator.


Brandurile de lux încep să câștige teren pe piața e-commerce. Până recent, acestea se bazau mai mult pe vânzările din magazinele fizice, pentru că ofereau clienților experiența cumpărăturilor într-un loc cu semnificație istorică sau într-o zonă exclusivistă.


Importanța unui landing page – cum să construiești un landing page care vinde și aduce lead-uri de calitate pentru business-ul tău.


5 strategii de Social Media care te ajută și la SEO.


Bune practici pentru LinkedIn Ads – cu 14 exemple practice.