Trenduri în Digital Marketing pentru 2022
Evenimentele din ultimii doi ani – pandemia Covid-19 și războiul din Ucraina – au generat o schimbare radicală în fiecare aspect al vieții noastre și în privința modului în care companiile fac afaceri. Perioada actuală, de recuperare la nivelul întregii societăți, decide viitorul și în Digital Marketing. Anul 2021 nu a fost o încercare de revenire la normal – deoarece normalitatea știută a devenit, la rândul său, istorie – ci mai mult o reconfigurare a ceea ce viața poate fi, potrivit noilor priorități.
Este timpul ca fiecare afacere să depășească momentele de reflecție, să pună în aplicare constatările din 2021, să înțeleagă noile nevoi ale consumatorilor și să capteze noi oportunități de creștere. Agilitatea, adaptabilitatea și inovarea constantă sunt acum mizele organizațiilor de toate dimensiunile, din fiecare sector de activitate.
Care sunt cele mai mari provocări, potrivit Oracle
Dacă, referitor la 2021, 94% dintre cei 850 profesioniști în marketing aflați în roluri de conducere care au participat la studiu consideră că eforturile lor de marketing au avut succes, iată ce evidențiază studiul referitor la principalele marketing challenges în 2022:
- Maximizarea performanței pe canale – 38%
- Capacitatea de a se adapta la circumstanțe pe măsură ce apar – 36%
- Oferirea unor experiențe excepționale clienților – 35%
- Alinierea eforturilor de marketing și vânzări – 32%
- Segmentarea și direcționarea audiențelor – 32%
- Abilitatea de a scala programe, conținut, personalizare – 31%
- Dovedirea atribuirii de marketing și ROI – 31%
Tot de la Oracle aflăm care sunt soluțiile vitale pentru organizațiile moderne:
- platforme de date despre clienți – 36%
- platforme de marketing prin e-mail – 36%
- sisteme de management al conținutului – 32%
- platforme de automatizare a marketingului – 28%
- testare și optimizare – 25%
- soluții de segmentare și targetare – 24%
- soluții de marketing în privința fidelizării – 24%
- soluții software de editare video – 21%
- inteligența artificială – 19%
Predicțiile Google pentru 2022 în privința trendurilor în Digital Marketing
Confidențialitatea contează (Matt Brittin, Președinte EMEA Business & Operations, Google)
Oamenii iau mai multe măsuri decât înainte pentru a-și proteja confidențialitatea online, 73% declarând că utilizează servicii online care promit o protecție ridicată a datelor, cum ar fi e-mailuri criptate și motoare de căutare care protejează confidențialitatea. În același timp, știm că datele sunt necesare pentru a oferi consumatorilor informații utile și anunțuri relevante.
Datele ajută la conturarea mesajelor semnificative și memorabile care îmbunătățesc experiențele online, permițând în același timp comercianților să ajungă la clienții potriviți și să le depășească așteptările.
În 2022, marketerii trebuie să se concentreze pe construirea unei strategii de protecție a datelor care să fie pe primul loc pentru clienți. Asta înseamnă regândirea metodelor de măsurare și de a ajunge la public, astfel încât oamenii să se simtă în control și capabili să gestioneze datele pe care le partajează.
E.ON, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică și gaze din Europa, a făcut exact acest lucru cu instrumente precum Google Analytics 4 și Global Site Tag, care i-au ajutat să obțină o imagine mai completă a publicului lor, păstrând în același timp confidențialitatea utilizatorilor.
Este nevoie de timp pentru a construi încrederea. Iar marketerii pot începe prin a fi deschiși și onești cu privire la modul și momentul în care colectează informații cu caracter personal, folosindu-le pentru a afișa anunțuri valoroase pentru clienți și punând utilizatorii în controlul datelor lor.
Relevanța este la fel de importantă ca acoperirea (Linah Maigurira, Sector Lead for Retail, Travel, Tech & Gaming, Google Africa Sub-Sahariană)
Pentru a ieși în evidență în 2022, brandurile ar trebui să fie mai atente în a-și comunica valoarea și scopul autentic. Trebuie să creezi mesaje și experiențe care să fie fidele brandului tău și relevante pentru oameni, reflectând nevoile acestora. În acest context, relevanța este la fel de importantă ca și acoperirea.
Așadar, în 2022, este necesară concentrarea pe valoare și scop autentic. Aceasta este ceea ce poate – și va – diferenția brand-ul în cadrul experienței din ce în ce mai aglomerate de cumpărare online.
Conținut „cumpărabil” (Pauline Butor, Head of YouTube Ads & Creative Work, Google Franța)
Lumea cumpărăturilor s-a schimbat. Vânzările globale de comerț electronic au crescut cu aproape 30% anul trecut și au apărut noi modalități de a face conținutul online mai „accesibil”. Utilizatorii pot cumpăra acum produse direct din postările sociale, atunci când vizionează emisiunile preferate și în timp ce vizionează conținut pe YouTube.
Storytelling-ul este esențial pentru crearea de conținut din care utilizatorii doresc să facă cumpărături. Reclamele eficiente care pot fi cumpărate ar trebui să fie ancorate în cadrul ABCD:
- Atenție: Oamenii să fie conectați și susținuți cu o poveste captivantă.
- Branding: În mod repetat.
- Conexiune: Oamenii să fie ajutați să gândească și să simtă ceva.
- Direcție: Să li se ceară să ia măsuri.
Cercetările arată că este probabil ca anunțurile cu drivere ABCD să înregistreze o creștere de 30% a vânzărilor pe termen scurt.
Sfatul este să se ia în considerare modul în care brandul se poate orienta către povestea conținutului, pentru a-l face mai accesibil publicului. Se poate exprima identitatea de brand, optimizând în același timp eficiența campaniei și a reclamelor – a fi un mare povestitor și un mare vânzător.
Trendurile evidențiate de Falcon, Brandwatch și BuzzSumo
După monitorizarea a 100 milioane de surse online, consultarea a 100.000 branduri și analizarea a peste 8 miliarde de materiale de conținut publicate online, iată către ce concluzionează Falcon că se îndreaptă lumea marketingului digital, cum brandurile de top valorifică deja aceste tendințe și care sunt acțiunile concrete care se pot iniția.
Trend #1. Revoluția retro.
Pandemia ne-a făcut să ne fie dor de vremurile trecute, iar potrivit Brandwatch, menționarea cuvintelor „nostalgic” și „nostalgie” este mult mai mare acum decât în perioada de dinaintea pandemiei.
Vibe-ul old-school este din nou în trend. ABBA a anunțat primul album de studio în 40 de ani, Tamagotchi a revenit și din ce în ce mai multe branduri folosesc nostalgia în campaniile lor.
Provocarea #1: Găsește tema exactă cu care audiența ta se va conecta. Cercetează-ți audiența și decide cărei generații se adresează cel mai mult produsul/serviciul tău. Fii relevant și acționează fără întârziere.
Trend #2. Community content.
Din ce în ce mai multe mărci realizează valoarea conținutului generat de utilizatori și aplică măsuri pentru a-l scala. 56% dintre consumatori au dezvăluit prin intermediul sondajului Stackla că sunt mai influențați de postările din social media în timp ce fac cumpărături online, decât în perioada prepandemică. Iar consumatorii de astăzi caută din ce în ce mai mult autenticitatea în branduri. „Nostalgia marketing” este noua tendință.
Deși conceptul de conținut generat de utilizatori nu este nou, această nouă direcție, către cumpărăturile direcționate de convingeri, a făcut din marketingul prin peer reviews și word-of-mouth un instrument mai important decât fluxul de Instagram atent conceput al unui brand, de exemplu.
Provocarea #2: Analizează la ce dau share clienții tăi. Inițiază o provocare sau un concurs și încurajează utilizatorii să participe. Interacționează cu comunitatea brandului și inspiră-i mai mult.
Trend #3. Realitatea mixtă.
Realitatea augmentată este o tendință comunicată foarte mult la sfârșitul fiecărui an, ca o predicție pentru viitor. Dar niciodată nu a avut virtualul un impact atât de puternic precum în timpul pandemiei. „Hibrid” a fost cuvântul anului trecut în toate industriile, iar în 2022 amalgamul fizicului cu digitalul se va menține, mai ales că marile companii, precum Facebook – rebranduită Meta și creatoare de 10.000 noi locuri de muncă în toată Uniunea Europeană – sprijină această tendință.
Provocarea #3: Implementează o mentalitate de inovare, deoarece peisajul actual de marketing necesită inovație și testare. Fii creativ și dezvoltă mijloace out-of-the-box, pentru a te plasa deasupra „zgomotului” din rețelele sociale. Experiențele digitale imersive sunt o modalitate excelentă de a crea buzz în jurul produselor sau serviciilor și a solicita utilizatorilor să interacționeze cu marca.
Trend #4. Influencer commerce.
Avem mai multă încredere în oameni decât în branduri, iar brandurile care nu sunt capabile să incite și astfel în social media pierd, deoarece mediul în care ne petrecem o parte din ce în ce mai mare a timpului este cel online.
Provocarea #4: Definește-ți scopurile. Pentru a construi o strategie adecvată de influencer marketing, trebuie ca mai întâi să îți definești obiectivele și rezultatele cheie pe care vrei să le obții. Astfel vei putea apoi să identifici acei influenceri care sunt cei mai potriviți pentru a te ajuta să îți îndeplinești obiectivele.
Trend #5. Comunitățile mici aduc câștiguri mari.
BookTok, comunitatea de carte a TikTok, avea anul trecut peste 20 miliarde vizualizări, fiind un semn al importanței nu doar a divertismentului de formă scurtă, precum TikToks, ci și al comunităților.
În social media este mult „zgomot”, iar unii utilizatori se îndepărtează, pentru a crea comunități de nișă, unde pot comunica cu persoane care împărtășesc aceeași viziune referitoare la interese comune. Aceste comunități oferă utilizatorilor un sentiment de apartenență, în special în perioade precum cea actuală, în care conexiunea umană reală s-a diminuat.
Anul acesta vom asista cu siguranță la migrarea unor utilizatori către comunități mai mici, de aceea din ce în ce mai multe branduri vor viza aceste comunități de nișă. Urmarea acestui trend cât mai curând ajută la construirea unei relații puternice cu publicul, înaintea concurenței.
Provocarea #5: La ce public vrei să ajungi? Unde îl găsești, de regulă? Vrei să-ți creezi propriul canal sau vrei să participi la discuțiile dintr-un grup existent? Odată ce ai răspuns la aceste întrebări, acționează urmând unul dintre următoarele sfaturi: creează o comunitate în jurul nișei tale (și asigură-te că nu te concentrezi prea mult pe a face vânzare și a îndepărta astfel utilizatorii din comunitatea creată); sau marchează-ți prezența într-o comunitate deja existentă.
Trend #6. Conținut consumabil.
Studiile (Science: You Now Have a Shorter Attention Span Than a Goldfish | Time) au arătat că durata medie a atenției umane a scăzut de la 12 secunde în 2000, la 8 secunde în prezent. Odată cu scăderea atenției, intervine un apetit crescut pentru microconținut digestibil. Trecerea la device-uri mobile a creat, de asemenea, nevoia de conținut care captează rapid atenția publicului. Visual storytelling are un impact mult mai mare decât un text, iar 2022 este anul în care mai multe mărci folosesc micro-conținutul pentru a ajunge la un public numeros.
Provocarea #6: Concizia este cheia. Conținutul trebuie să informeze publicul și, în același timp, să-l determine să se implice. În privința conținutului video, fiecare secundă și fiecare cuvânt contează.
Trend #7. Marketing trans-generațional.
Multe business-uri au realizat greu că, prin concentrarea pe Millenials și Gen Z cu marketingul digital se privează singure de audiențe cheie care au potențial de cumpărare (Gen X și Baby Boomers). Dacă publicul țintă al mărcii tale este format din oameni de toate vârstele, și marketingul trebuie să răspundă diferitelor generații și preferințelor acestora.
Provocarea #7: Fiecare generație are calități specifice și unice care trebuie identificate și corelate cu puterea de cumpărare și cu rețelele sociale pe care le frecventează. Ceea ce funcționează pentru o generație, poate să nu funcționeze pentru alta, așadar asigură-te că adaptezi mesajele în funcție de statisticile pe care le ai despre fiecare.
Concluzia în privința trendurilor din marketingul digital situează cumpărătorul la loc de cinste. În locul serviciilor generice, care să răspundă unui număr mare de oameni, companiile își adaptează din ce în ce mai mult produsele conform specificațiilor individuale.
Tehnica de marketing cu cea mai rapidă creștere, Digital Marketing ajunge imediat la clienții online și este o modalitate ușoară pentru companii de a-și spune povestea mărcii lor. Însă, în această rețea socială care devine din ce în ce mai aglomerată, va fi din ce în ce mai greu să ieși în evidență și să te faci remarcat. Așadar, marketingul digital va necesita în curând o execuție excepțională, pentru a fi productiv.
Daniel Ene
Growth Hacker & SEO Strategist MOLOSO
Daniel Ene se consideră unul dintre norocoșii care și-a găsit pasiunea încă de la începutul carierei sale. De când a descoperit SEO, s-a îndrăgostit de această disciplină de marketing. De peste 9 ani s-a implicat în proiecte mari și mici, de la start-up-uri până la companii internaționale. Este în permanență în căutare de nou și de dezvoltare, atât profesională, cât și personală. Zi de zi caută, testează și implementează noi trucuri de SEO pentru a-și ajuta clienții să aibă succes.