STUDIU: Piața de E-Commerce la nivel global înseamnă 1.85 trilioane USD în 2017, din care Asia face 50%

E-Commerce Foundation GPeC SUMMITRaportul publicat astăzi, 27 septembrie 2017, de către E-Commerce Foundation arată că piața de e-commerce la nivel internațional va atinge pragul de 1,85 trilioane USD în 2017, în creștere cu 17% față de anul trecut. Din întrega piață, Asia „deține/înseamnă” 50%.

Câteva cifre importante din raport:

  • China este pe primul loc la nivel mondial în e-commerce-ul B2C cu un turnover de 681 miliarde USD
  • SUA – 438 miliarde USD
  • UK – 196 miliarde USD

Conform raportului, cele mai importante creșteri pe 2017 sunt înregistrate de Australia și Turcia cu 40%, respectiv 31% rată de creștere.

E-Commerce raportat la produsul intern brut este cel mai mare la nivel european, respectiv 4,91%, urmat de Asia Pacific cu 4,87%. Dintre toate țările de pe continentul european, Marea Britanie conduce în clasament cu 7,9%. În clasament (indiferent de continent/zonă) urmează China cu 5,8% și Franța cu 3,95%.

De reținut / de digerat: 81% din populația UK este online, iar 98% din ei cumpără online.

Statistici:

  • Peste 53% din consumatori la nivel mondial au declarat că „social media” le influențează obiceiurile de consum în online
  • 34% fac share la achizițiile făcute (de pe mobil sau de pe desktop) în social media
  • Facebook este și rămâne principala platformă de social media în Europa (85%).
  • Cel mai important factor în decizia de cumpărare este prețul produsului
  • Peste 42% din utilizatori spun că bariera de a cumpăra online este dictată de încredere.

De 12 ani, vă aducem în premieră cele mai importante cifre din e-commerce. Pe toate le vom discuta în cadrul GPeC SUMMIT, 14-15 Noiembrie 2017, alături de oamenii care au contribuit și emis acest raport. Tu ți-ai rezervat locul la GPeC SUMMIT?.

Raportul complet poate fi cumpărat de aici, iar dacă vrei și o reducere – GPeC îți oferă 25% discount din prețul de achiziție! Scrie-ne și îți spunem cum intri în posesia codului de reducere!