Amazon patentează noi drone de livrare, cum se vor vinde online medicamentele, crește comerțul online în Europa
Amazon patentează noi drone de livrare
Compania a înaintat un brevet intitulat „Evitarea deturnării vehiculelor aeriene fără pilot” acum doi ani și a fost aprobat de curând. Brevetul este conceput special pentru vehiculele de livrare, iar scopul său este acela de a împiedica „persoanele răuvoitoare” să preia controlul dronelor companiei.
Deși nu există nici o garanție că această tehnologie patentată va vedea vreodată lumina zilei, ea este considerată încă o dezvoltare majoră – mai ales pentru un gigant de comerț electronic ca Amazon – deoarece ar putea revoluționa capacitățile companiei de livrare.
→ Citiți detalii la Mashable
Proiect de lege: numai farmaciile autorizate de minister vor putea vinde online medicamente fără rețetă
A fost promulgată Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.266/2008 privind modul în care funcţionează farmaciile şi cum se vând medicamentele, care dă posibilitatea farmaciilor de a vinde online medicamentele care se pot acorda fără rețetă.
Vânzarea online a medicamentelor va fi permisă doar în anumite condiții ce vor fi stabilite de către Ministerul Sănătății. În prezent, medicamentele nu se pot vinde online, indiferent dacă sunt cu rețetă sau nu, precizează Avocatnet.ro.
→ Citiți detalii la TRUSTED.ro
Facebook Ad Collection: cum se creează și cât de performante sunt pentru magazinele online
O colecție este un tip de Facebook Ads doar pentru mobile care poate fi format dintr-un video, un slideshow sau chiar o imagine deasupra unui grup (sau a unei colecții) de imagini cu produse similare. Genul acesta de reclame a fost gândit special pentru e-commerce/magazinele online care vor să își promoveze produsele pe social media și să ofere utilizatorilor experiența din website direct în platforma de socializare.
Ca să poți oferi clienților tăi o astfel de experiență de advertising, e mai ușor dacă ai ceva experiență cu dynamic ads sau dacă ai răbdare să te joci puțin cu platforma Business Manager. In articolul acesta îți spunem ce și cum trebuie făcut pentru a ajunge la un Facebook Ad Collection de succes.
→ Citiți detalii pe blog-ul GPeC
Comerțul electronic în Europa a fost în valoare de 534 miliarde de euro în 2017
Comerțul electronic din Europa a demonstrat încă o dată o creștere de două cifre. Cifra de afaceri totală a comerțului electronic din Europa a crescut anul trecut cu 11%, ajungând la 534 miliarde de euro. Pentru anul în curs, se preconizează o creștere de 13%, ceea ce ar însemna că e-commerce-ul în Europa va fi în valoare de 602 miliarde de euro în 2018. Industria europeană de comerț electronic a arătat astfel o creștere semnificativă, dacă luați în considerare că industria nu avea o valoare mai mare de 307 miliarde de euro acum cinci ani.
Europa de Sud, Europa de Nord și Europa de Est au înregistrat o cotă mult mai mică din comerțul electronic european cu 12, 8 și, respectiv, 6%. Dar acestea sunt totuși regiunile cu cel mai rapid comerț electronic. Luați ca exemplu România, unde industria a crescut anul trecut cu 37%.
→ Citiți detalii la Ecommerce News
În vacanță, fii în siguranță, online și offline!
Riscurile furtului de date bancare online cresc în vacanță. Iată câteva sfaturi utile:
> Utilizăm o conexiune de date mobile
> Accesăm o soluție VPN
> Ne asigurăm că dispozitivele și browserele sunt actualizate
> Nu abuzăm cu postările pe rețelele de social media despre locurile unde mergem și intervalele în care nu suntem acasă
> Oprim dispozitivele de tipul routere wi-fi din spațiile private pe timpul plecărilor prelungite.
→ Citiți și celelalte sfaturi la TRUSTED.ro