Roxana Magopet, FAN Courier: Pentru anul 2016 estimăm o creștere de 10-15% față de 2015
Roxana Magopet este de peste 10 ani în echipa FAN Courier, liderul pe piața de curierat din România încă din anul 2006.
În acest interviu, aflăm de la Roxana cifra de afaceri a companiei, estimările pentru 2016 și vorbim despre ce înseamnă să fii lider, inovații din industrie, bune practici, curieratul pe bicicletă și multe altele.
Piața de curierat din România trece de 400 mil. EUR, iar FAN Courier contribuie cu aproape 1/4 din această piață. Ce înseamnă să fii numărul 1 în acest domeniu?
Piața românească de curierat este pe o tendință ascendentă de mai mulți ani, și de la un an la altul apar cereri noi din partea clienților și oportunități de dezvoltare pentru noi, companiile de curierat active pe piață.
A fi lider este, credem noi, dezideratul oricărei companii care își propune să crească și să conteze în piața pe care operează. Este dificil de explicat ce înseamnă să fii lider fără să pari arogant pentru că din exterior, poziția de lider pare că-ți conferă siguranță și stabilitate.
Când devii lider pentru ceilalți reprezinți și un reper, un standard pe care îl vizează industria. Pentru lider, poziția aceasta nu este una extrem de confortabilă pentru că el deja a atins standardul și trebuie să privească în perspectivă, deci el este în competiție cu piața și cu el însuși.
Pentru a ajunge în poziția de lider, FAN Courier a investit masiv, dar gradual, cu un management atent al resurselor interne, alegându-și obiective prudente dar realizabile de la un an la altul. Și-a respectat angajamentele asumate față de clienți, nu a promis niciodată mai mult decât putea oferi și uneori a ales să piardă financiar, dar să-și păstreze relația cu clientul pe care l-a refuzat.
Să fii numărul 1 înseamnă să te depășești zilnic, să anticipezi ce dorește piața, ce vor consumatorii, să-ți calculezi foarte bine investițiile, să alegi oamenii potriviți, indiferent de locul unde lucrează. Echipa de peste 4.550 de colaboratori, construită în cei 18 ani de când funcționăm, are spiritul FAN. Este foarte important ca toți membri să se concentreze pe ceea ce contează.
Din 2014 în 2015, cifra de afaceri FAN Courier a crescut cu 15 mil. EUR. Cât preconizați că va fi creșterea din 2015 în 2016?
Am închis exercițiul financiar 2015 cu o cifră de afaceri de 400 milioane RON (88,4 milioane euro), în creștere cu aproximativ 20% față de anul anterior. Pentru 2016, scenariul prudent luat în calcul include continuarea avansului, în același ritm organic, durabil.
Estimările pentru 2016 sunt de 102 milioane euro, adică o creștere de 10-15% față de 2015, iar unul dintre motoare va rămâne e-commerce-ul care continuă să crească.
Care ar fi provocările pentru FAN Courier în 2016 la capitolul marketing și PR? Pe ce puneți accent: comunicarea offline sau cea online?
În 2016 continuam mixul de online și offline care până acum s-a dovedit a fi câștigător. Valoarea medie a investiției în brandul FAN Courier este de 1 milion de euro/an, planurile pentru 2016 cuprinzând consolidarea percepției de lider de piață pentru al zecelea an consecutiv, creșterea procentelor de awareness din studiul de piață anual precum și îmbunătățirea imaginii la nivel regional.
Ce inovații aduceți anul acesta în curierat?
Strategia noastră de dezvoltare s-a bazat constant pe inovație și investiții pentru a implementa soluții inovative. Totdeauna am ales însă să vorbim despre proiecte și servicii noi după ce ele sunt pregătite sau au ieșit deja în piață. Preferăm să așteptăm asimilarea lui de către piață în mod firesc în loc să creăm un nivel de așteptare. În consecință și proiectele noi de anul acesta vor fi comunicate la momentul oportun. :)
Care este cea mai mare problemă pe care o aveți cu magazinele online în acest moment?
Nu cred că se poate vorbi de o problemă ci de identificarea și implementarea de soluții pentru îmbunătățirea fluxului de lucru cu aceștia, pentru a eficientiza procesele pentru toți și, mai ales, pentru clientul final.
Fiind un domeniu relativ nou care crește exponențial, cu toții ne dorim îmbunătățirea colaborării și a comunicării cu aceștia, iar primul pas în această direcție ar fi o estimare cât mai corectă din partea magazinelor a volumelor rulate cu ajutorul curierilor. Dacă avem o estimare corectă, cât mai realistă, indiferent că vorbim de deja binecunoscutele vârfuri în vânzări (Paște, Black Friday, Crăciun) sau de diverse campanii de reduceri, furnizorii de servicii de curierat – nu doar noi, își vor putea lua toate măsurile necesare pentru a face față unui flux mai mare sau mai mic de comenzi și își vor dimensiona corespunzător numărul de mașini necesare, traseele suplimentare, numărul angajaților, etc.
Ce bune practici ați observat în domeniul ecommerce pe partea de curierat?
· Încrederea care se construiește între echipe pas cu pas
· Seriozitatea serviciilor de ambele părți
Ce părere aveți despre curieratul pe bicicletă?
Curieratul pe bicicletă este o soluție, cu caracter sezonier, în special în zonele extrem de aglomerate și pentru produse/colete ușor transportabile. Este un business care a început să se dezvolte de câțiva ani, cei care l-au lansat și îl promovează sunt în principal tineri și fac o treabă foarte bună. FAN Courier derulează volume care depășesc câteva zeci de mii de colete/plicuri pe zi iar o astfel de activitate necesită o flotă auto consistentă.
Ne vedem la GPeC Summit pe 25-26-27 Mai 2016!
Pe scena GPeC Summit vor urca nu mai puțin de 8 speakeri internationali – toti experți practicieni, recunoscuți la nivel global drept adevărate autoritați in E-Commerce si Digital Marketing: Alex Langshur (Co-Founder Cardinal Path & Director Emeritus Digital Analytics Association), Daniel Waisberg (Google Analytics Advocate), David Darmanin (Founder Hotjar), Karl Gilis (Co-Founder AGConsult), Marie Polli (Senior Optimization Strategist ConversionXL), Brian Dean (Founder, CEO and SEO Blogger Backlinko), Chris Hague (Communications & Marketing Manager ZoomSphere) și Paul Rouke (Founder & Director of Optimisation PRWD). Alături de speakerii internaționali vor urca pe scena GPeC Summit cei mai buni specialiști din Romania.
Biletele pentru GPeC Summit au fost puse in vanzare, existand si o Oferta Early-Bird, valabila pana pe 15 Mai 2016, inclusiv, potrivit careia un bilet pentru toate cele 3 zile de eveniment costa doar 147 euro (TVA inclus). Mai multe detalii despre politica de preturi, avantajele participarii, speakerii confirmati pana in prezent si inscriere, regasiti pe website-ul GPeC: http://www.gpec.ro/gpec-summit-mai.